Prescripția înlătură nu numai răspunderea
penală, făcând imposibilă aplicarea sancțiunilor de drept penal,
dar și executarea pedepselor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.
Rațiunea prescripției executării constă în
aceea că, după trecerea unui interval mare de timp de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, executarea pedepsei n-ar mai prezenta eficiența
necesară pentru realizarea scopului acesteia: prevenirea săvârșirii de noi
infracțiuni atât de către cel condamnat, cât și de către alte persoane.
Pentru ca prescripția executării pedepsei
să opereze, se cere îndeplinirea unei condiții active, constând într-o
comportare care să nu încalce prevederile legii penale (deoarece astfel cursul prescripției
se întrerupe), precum și a unei condiții pasive, concretizată în trecerea
timpului prevăzut de lege, fără să fi intervenit vreuna dintre cauzele de
întrerupere prevăzute de art.163 C.pen.
Potrivit art.162 C.pen., termenele de
prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: a) 20 de ani,
când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau
închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi
executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu
închisoarea; c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
Aceste termene sunt stabilite în raport cu
pedeapsa concretă, stabilită de instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare
de modificare a acesteia (revocarea liberării condiționate și înlocuirea
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, iar nu cu pedeapsa abstractă prevăzută
de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Pedepsele complementare aplicate persoanei
fizice și măsurile de siguranță nu se prescriu.
Potrivit art.149 C.pen., termenul de
prescripție a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5
ani.
Executarea pedepselor complementare
aplicate persoanelor juridice se prescriu într-un termen de 3 ani, care curge
de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca
executată.
Prescripția executării pedepsei înlătură –
așa cum se prevede expres în art.161 C.pen. – executarea pedepselor principale:
detențiunea pe viață, închisoarea sau amenda.
Prescripția nu înlătură executarea
pedepselor principale în cazul: a) infracțiunilor de genocid, contra umanității
și de război, indiferent de data la care au fost comise; b) infracțiunilor
prevăzute la art.188 (omorul) și 189 (omorul calificat) și al infracțiunilor
intenționate urmate de moartea victimei. Prescripția nu înlătură executarea
pedepselor principale nici în cazul infracțiunilor de omor și omor calificat
pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, nu s-a împlinit
termenul de prescripție a executării.
Cursul termenului de prescripție a
executării pedepsei închisorii – așa cum se prevede expres în art.163 C.pen. –
se întrerupe prin începerea executării pedepsei și prin săvârșirea din nou a
unei infracțiuni. Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei
amenzii se întrerupe și prin înlocuirea obligației de plată a amenzii cu
obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
Dar, deși noul Cod penal nu prevede
expres, socotim că pe lângă actele procesuale comunicate învinuitului sau
inculpatului, au – cu atât mai mult – efect întrerupător de prescripție ți
actele efectuate în prezența acestora (de exemplu, luarea interogatoriului,
ascultarea unui martor, rezolvarea unei cereri de către instanță etc.).
Dacă prescripția a fost întreruptă prin
îndeplinirea oricărui act având acest efect, timpul scurs, de la data
săvârșirii infracțiunii până în acel moment, nu se mai ia în considerare la
calcularea termenului de prescripție; după fiecare întrerupere începe să curgă
un nou termen.