vineri, 31 august 2012

Odiseea referendumului naţional

Recent, luând de bune asigurările date, anterior pronunţării, de Premierul Victor Ponta şi de vremelnicul Preşedinte interimar George-Crin Laurenţiu Antonescu, că atât domniile lor, cât şi partidele ce le păstoresc vor „respecta fără rezerve hotărârea Curţii Constituţionale… oricare ar fi ea”, garantul supremaţiei Constituţiei a căpătat curaj şi, curmând starea de incertitudine, a pronunţat Hotărârea nr.6 din 21 august 2012, prin care:
1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.
2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 persoane (46.24%), din care 7.403.836 (87.52%) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15%) au răspuns "NU" (precum şi cei 111.842 ale căror voturi au fost anulate – n.n.).
3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului(…)”.
Post-referendum însă, „europenismul” dlui. Antonescu, care înainte de pronunţarea Curţii promitea public că în ipoteza invalidării referendumului se va retrage definitiv din viaţa politică, s-a destrămat subit, dovedindu-se ulterior că miroase cam tare a cinism. Mai mult, şi-a continuat deşănţata propagandă electorală sub lozinca „dacă cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu vor vedea că nu este luat în seamă votul lor, atunci nu le rămâne decât să iasă în stradă”. Această veritabilă incitare ce contravine flagrant principiilor democratice a fost preluată cu entuziasm de purtătorii de „cabală vopsită civic”, dar şi, din păcate, de electori de totală bună credinţă care refuză să creadă şi azi că cei pe care îi sprijină eludează legea.
În ceea ce mă priveşte, nu pot pricepe de ce după ce am dezvoltat pe larg tema pragului electoral unii nu înţeleg sau se prefac că nu înţeleg că 7.403.836 de persoane care au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?" reprezintă doar 40,47% din totalul celor 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, adică sub pragul electoral de 50%+1 (18.292.464:2+1). Motiv pentru care Curtea a concluzionat că mult clamata majoritate de voturi în sensul demiterii Preşedintelui României „nu îndeplineşte condiţia de reprezentativitate în lipsa cvorumului necesar pentru desfăşurarea referendumului”.
Nu voi insista în cercetarea acestei situaţii şi a implicaţiilor politice şi sociale la care dau naştere. Problema pe care mi-o pun şi la care încerc să găsesc un răspuns este de a înţelege cum de reuşesc unii să-i inducă în eroare. Iată, în esenţă, cum:
Afirmând cu nonşalanţă că, deşi a constatat respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României, Curtea Constituţională nu a ţinut cont de voinţa celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, astfel că acesta este demis în fapt şi, pe cale de consecinţă, Parlamentul este cel chemat să stabilească „calea de urmat”. Cu alte cuvinte, în situaţia în care Curtea Constituţională ar fi constatat că nu au fost îndeplinite ambele condiţii de valabilitate stabilite de lege pentru referendum, Parlamentul era îndrituit să „decidă” (?) asupra procedurii de urmat. Or, în speţă, Curtea a constat că A FOST respectată procedura referendumului naţional, astfel că nici Parlamentul, iniţiatorul suspendării din funcţie a Preşedintelui, şi nici Guvernul, organizatorul referendumului pentru demiterea Preşedintelui, nu au motive să se plângă. Alta ar fi fost situaţia în care, în cursul desfăşurării referendumului, fraude electorale depistate de procurori ar fi fost de natură să modifice rezultatul referendumului, ipoteză în care Curtea ar fi fost nevoită să stabilească NEîndeplinirea condiţiilor de valabilitate stabilite de lege pentru referendum, ceea ce din fericire nu s-a întâmplat.
În opinia unor iluştrii anonimi, întrucât în Constituţie nu există vreo prevedere care să dispună că hotărârile CCR sunt „general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, ele nu sunt opozabile Parlamentului. Afară de faptul dacă în art.147 din Constituţie s-ar mai introduce un alineat prin care CCR să fie abilitată să decidă şi asupra „excepţiilor de neconstituţionalitate” la propriile decizii!? Ori s-au gândit cei „trei jurişti cu experienţă în materie constituţională” că Parlamentul ar fi competent să se pronunţe asupra neconstituţionalităţii hotărârilor Curţii Constituţionale?!? Indiferent cât ai fi de profan în ale ştiinţei dreptului nu poţi susţine astfel de aberaţii! Nu Constituţia, ci Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale – reluând art. 147 din Constituţie – prevede în art.11 alin.3 din legea menţionată că „Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Legea specială nu zice că sunt „în general” obligatorii, ci obligatorii erga omnes (adică opozabile tuturor, inclusiv Parlamentului).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu