fragment
din interviul acordat cotidianului Evenimentul Zilei
(consemnat
de Robert Turcescu)
‑ Cum se pedepseşte în România,
domnule Turianu? Sistemul juridic românesc pedepseşte pe toată lumea la fel sau
există, vorba lui Orwell, „unii mai egali decât alţii”?
‑ Aşa cum e
construit, Codul penal e egal pentru toată lumea, e adresat tuturor muritorilor
care se supun exigenţelor sale. Cum se aplică în practică, e cu totul
altceva... E şi o aplicare subiectivă, dar şi una obiectivă. De pildă, în
raport cu ceea ce a făcut fiecare, cu persoana şi antecedentele lor, doi oameni
care comit aceeaşi faptă iau pedepse diferite. De aceea, Codul penal lasă o
marjă „de la doi ani la cinci ani”, să spunem, în care judecătorul aplică
pedeapsa. Asta e ceva normal, anormal este să te pomeneşti că pentru o faptă de
o gravitate deosebită e aplicată o pedeapsă derizorie. Şi lumea nu‑şi explică
de ce... Ei, aici se presupune că intervine, câteodată, o imixtiune din afară,
o ingerinţă politică. Dar este posibil, şi eu sunt dispus să cred asta, că
judecătorul n-are pregătirea necesară. Nu e obligatoriu să fie o ingerinţă
politică.
‑ Avem judecători slab
antrenaţi?
‑ Nu spun că sunt slab
antrenaţi, spun că nu au stagiu, sunt numiţi direct de pe băncile facultăţii la
cele mai înalte instanţe.
‑ Cât ar trebui să treacă
pentru a ocupa astfel de poziţii?
‑ Legea de organizare
judecătorească fixează nişte termene concrete pentru un judecător care-şi face
stagiatura, pentru un judecător care lucrează la judecătorie, şapte sau zece
ani pentru unul care e la Curtea de Apel, pentru Curtea Supremă de Justiţie se
cere o anumită vechime... Or, aceste termene nu sunt respectate, se pătrunde cu
aşa-zisa suplinire de termene, cu derogările date, aşa în neştire. Şi vă daţi
seama că un judecător abia ieşit de pe băncile facultăţii, pus acolo pe
podiumul din sala de judecată, se simte un fel de Dumnezeu, uită de sine.
‑ Poate e o criză a
sistemului, oamenii cu experienţă părăsesc activitatea de judecător, se fac
avocaţi...
‑ Imediat după Revoluţie s‑a
încercat schimbarea bruscă a sistemului judiciar dând afară judecătorii
profesionişti. Ca urmare, au rămas în justiţie foarte puţini din „vechea
gardă”, de la care aveai ce învăţa. Au apărut tineri judecători lipsiţi, se
vede, de experienţă. După mine, un judecător, pentru a-şi duce la îndeplinire
această misiune, ar trebui să facă un stagiu obligatoriu în avocatură. Cel
puţin trei ani, pentru a lua contact cu instanţele. Încă de pe băncile
facultăţii cam ştii ce va deveni un student: judecător, procuror, funcţie şi de
temperament şi de modul de gândire... Treburile acestea la noi se neglijează,
se ia cu lopata, să umplem golul ăla sau ăla. În alte ţări, în cele două
Germanii, bunăoară au hotărât ca, preţ de câteva luni, să nu mai funcţioneze
justiţia şi au luat fiecare magistrat în parte să vadă ce-a făcut, cum e dotat,
dacă îi place munca pe care-o face... În timp s-au umplut instanţele cu
profesionişti, încet-încet. Nu se poate hei-rupism în materia asta şi nu creăm
noi justiţia. Dar la noi, miniştrii de resort, mulţi dintre ei accidente ale
justiţiei, vin cu fel de fel de inovaţii. Dacă observaţi, de la fiecare porneşte
justiţia, ca şi cum până la ei era haos ori nu era nimic.
‑ E deja foarte răspândită
impresia că, dacă ai bani, în momentul de faţă, scapi de braţul lung al legii.
Mai mult, oameni care fură un ou stau doi ani la puşcărie, iar cei care
devalizează bănci furând miliarde stau câteva luni şi ies pe caz de boală.
Încrederea populaţiei în justiţie e la cota de avarie, domnule Turianu.
‑ Am practicat meseria de
judecător 30 de ani şi dacă, în urmă cu ceva vreme, îi spuneai unuia că e
corupt sau că planează asupra lui nişte suspiciuni, dom’le, se îngălbenea,
făcea icter. Acum am discutat cu un tip şi mi-a spus, detaşat, „Şi care-i
problema?!”. Deci te lasă fără replică... Dar eu nu zic totuşi că în justiţie
totul se rezolvă acum cu bani. Să nu pornim de la câteva uscături care există
în orice sistem, vă rog să mă credeţi. În mare, în corpul judecătoresc nu cred
că banul joacă un rol atât de mare. Nenorocirea e că au venit în el oameni din
alte profesii, nu cei mai buni pentru a fi judecători. Au venit oameni care, de
obicei, au fost daţi afară din sistemul lor, mulţi miliţieni, domnule, care n-au
practicat înainte nici avocatură, nici justiţie, dar care în conjunctura asta
au umplut tribunalele ocupând posturi de judecători.
‑ Mai avem o
problemă: e din ce în ce mai evidentă lipsa colaborării între poliţie, Parchet
şi judecători.
‑ Ştiţi de ce? Pentru
că între „capii” acestor instituţii există un război, un război declarat.
‑ Care e miza,
pentru ce se bat?
‑ Pentru cine e mai
puternic se bat, şi se comportă ca nişte copii. De fapt, se joacă cu un sistem
care ar trebui să fie de temut. Ştiţi cât îi trebuie unui poliţist să depisteze
un drogat şi filiera? Luni de zile! Şi, după ce-l prinde, vine un procuror şi
zice: „Dom’le nu-i bine, că n-a semnat în stânga paginii, a semnat în
dreapta!”, ca să-i dea una peste nas că ăla nu cunoaşte Dreptul. Sunt poliţe
plătite nu numai în dispreţul legii, dar şi al omului de rând care şade cu gura
căscată privind acest război. Mai nou, el se duce şi în plan mediatic, cam
toate marile arestări se fac televizat, cu bliţuri cu reflectoare... Păi, e
normal aşa ceva?! Nu-i normal, munca de justiţie e o muncă tăcută, chiar dacă,
de fapt, sub ideea de justiţie e un om. Dar omul acela, personalitatea lui,
trebuie să stea, în cazul judecătorului, spre exemplu, înăuntrul acelei robe.
‑ Românul crede că a merge
să-ţi cauţi dreptatea în justiţie e un proces anevoios în urma căruia, de multe
ori, nu rezolvi nimic. Când se va schimba acest mod de a privi lupta în
instanţă?
‑ Atunci când judecătorul
va avea cu adevărat muncă de judecată şi nu ca acum, 80 de dosare pe zi de
lucru. Atunci când va lucra calitativ, nu cantitativ. Judecătorul nu e pompier,
trebuie lăsat să judece.
‑ Optzeci de dosare pe zi
de lucru?!
‑ Da, judecătorul intră în
şedinţă de vreo două ori pe săptămână, cu vreo 80 de dosare. Împărţiţi şi
dumneavoastră 80 de dosare la o perioadă de lucru de 6-8 ore şi aflaţi cât timp
e afectat fiecăruia. Eu am făcut o propunere să se revină la completul de
judecată de doi sau trei judecători... S-a lăsat pe umerii unui judecător, şi
ăla stagiar, întreaga muncă de judecată şi nu e bine. Ori, când sunt doi
judecători, unul dintre ei îl completează pe celălalt...
‑ Aţi fost judecător 30 de
ani... probabil că aţi judecat mii de speţe. Dormiţi liniştit gândindu-vă la
sentinţele pe care le-aţi dat, domnule Turianu?
‑ Nu mi-e ruşine de
soluţiile pe care le-am dat în aceşti ani şi răspund pentru ele.
Dorm liniştit când
mă gândesc la hotărârile pe care le-am pronunţat, domnule...