OCHI DE IARBĂ

 

OCHI DE IARBĂ

 

Drumul sufletului tău

Paşii mei tăcuţi străbat

Şi la fiecare poartă

Se opresc pe rând şi bat.

 

Picură din verzi ferestre

Fir de iarbă vântuită

Gândul meu ţese în palme

Mângâiere tăinuită.

 

Şi când obosesc trecând

Paşii mei tăcuţi, alene

Se opresc să ia putere

Sorbind roua de sub gene.

Schimbări de mentalitate în viaţa socială

Evoluţia istorică a unei colectivităţi sociale atrage numeroase schimbări în structura acesteia, în concepţiile politice, în cultură şi civilizaţie, în condiţiile de viaţă, în mentalitate.

Între schimbările de mentalitate care au determinat modificări în evoluţia societăţii în ultimul secol şi în evaluarea comportărilor umane se cuvine menţionată şi cea referitoare la discreţia abordată în viaţa personală şi în viaţa familială. La începutul acestui secol, morala burgheză imprima o anumită austeritate de ţinută şi comportament, austeritate în care se înscria şi o discreţie accentuată privind viaţa personală şi cea familială. U secret auster şi o cuviincioasă pudoare învăluia în mare măsură această viaţă şi simpla încercare de a o investiga era considerată un afront. Cu atât mai mult dezvăluirea chiar a unor împrejurări adevărate din această viaţă era considerată ofensatoare.

Cu vremea, această discreţie s-a relaxat, intransigenţa ei s-a diminuat încetul cu încetul şi multe atitudini şi comportări care, în vremuri, erau ascunse din pudoare socială, astăzi nu numai că se lasă cunoscute şi comentate, dar chiar fac uneori obiect de autodezvăluire şi de intenţionată înfăţişare publică.

Vedetismul, atât de răspândit în epoca actuală, este considerat de unii ca un avantaj social pentru dobândirea căruia toate mijloacele pot fi folosite, chiar şi afişarea unor aspecte mai ascunse şi nu întotdeauna lăudabile din viaţa personală, în măsura în care, stârnind interes, ele pot crea o modalitate de a se face cunoscut.

Se conturează o anumită pseudo-celebritate, în sfera căreia întră orice însuşire, chiar şi cu anumite rezonanţe negative, dacă este în măsură să stârnească interes pentru cel ce o posedă.

Discreţia care făcea ca fiecare persoană să dorească a se şti cât mai puţin despre ea este înlocuită printr-o străduinţă perseverentă de a ieşi din anonimat, dând în vileag cât mai mult din coordonatele propriei vieţi şi din caracteristicile propriei persoane.

În aceste condiţii, se ridică problema de a şti dacă fapta de calomnie îşi va restrânge sfera de aplicare în raport cu diminuarea semnalată mai sus, a discreţiei privind viaţa personală. Căci este ştiut că această faptă ilicită are, ca una dintre notele sale specifice, şi pătrunderea cu indiscreţie, în ungherele mai ascunse ale vieţii personale.

PRIN STÂNCA VREMII

 

PRIN STÂNCA VREMII

 

 

E lună minunată şăgalnicul april

Cu mantia lui verde, cu mofturi de copil;

Acum şi omul trudei mai tare se avântă

În lupta pentru viaţă, iar inima îi cântă!

 

În iarbă, pe poteci, cad flori de corcoduş

Iar trena lor rebelă ce urcă pân’ la uşi

Ţesută din petale, de vânturi scuturate

În inimi reîntoarce iubiri ce păreau moarte

 

O! sfântă primăvară îndură-te de noi

Făcând ca valul negru să bată înapoi…

Şi-n lume să domnească eterna-ţi tinereţe

Frumoasă ca şi tine, dar fără de tristeţe

 

Prin stânca vremii, viaţa răzbată înainte

Uitând genunea urii, ce-o vâră în morminte

Triumfe pretutindeni un crez de libertate

Să fie numai pace şi primăvară-n toate!

Decor

 

DECOR

Au înflorit intempestiv caişii

În crângul nesfârşit al primăverii

Şi-atât de albi ne sunt, atât de tineri

Precum lumini jucând în umbra serii…

 

Pe umerii lor verzi răsar deodată

Dantele infinite de petale

Şi-n zori coroana lor se-mpodobeşte

Cu alb veştmânt, de antice vestale.

 

Au înflorit, zâmbind ca-ntotdeauna,

Au explodat în inima grădinii,

Pe când din umbră, tandri, îi salută

Narcisele, petuniile, crinii.

 

Apoi s-au scuturat, ca în trecut,

Vestind rodirea care o să vină

Şi-au presărat pământul dedesubt

Cu fragede petale de lumină.

 

La fel şi noi, purtăm o viaţă-ntreagă

Un dor sublim de rod, acelaşi vis

Care-nfloreşte pur, dând vieţii vlagă

Intempestiv, ca floarea de cais.

Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?

Discuţiile aprinse stârnite de articolul Cu homosexualii în Uniunea Europeană mă obligă să prezint succint istoria abrogării de acum a celebrului art.200 din Codul penal.

Doresc să subliniez de la bun început cât se poate de clar: din punct de vedere juridic, România şi-a îndeplinit toate responsabilităţile asumate, făcând necesarele corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată atât timp cât ea nu se desfăşoară în public, iar în mult clamata Rezoluţie 1123/1997 a Consiliului Europei, prin art. 14, Adunarea roagă România – citez: „să modifice acele dispoziţii ale Codului penal care sunt contrare libertăţilor fundamentale”.

Aşadar, ni s-a cerut modificarea, şi nu abrogarea întregului art. 200 din Codul penal, ceea ce s-a şi întâmplat în final.

Într-adevăr, în legislaţia penală română, în formularea anterioară a acestei infracţiuni – art.200 din Codul penal – se prevedea că sunt incriminate relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex, fără alte cerinţe esenţiale care să nuanţeze limitele în care operează această incriminare. În baza acestui text, a acestui alineat, nemodificat anterior, era posibilă pătrunderea în intimitatea acestor nefericiţi iubăreţi, care puteau fi surprinşi în propriile apartamente.

În noua redactare a art.200 din Codul penal, textul incrimina relaţiile sexuale între persoanele adulte, care au loc pe baza consimţământului ambilor parteneri, numai dacă – atenţie! – faptele s-au comis în public sau au produs scandal public.

Aceasta este soluţia înţeleaptă în această materie. Legiuitorul a ţinut cont nu numai de prevederile Constituţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi de chestiunile de moralitate, de religia şi de opinia publică din ţara noastră.

Deci, noua formulare din Codul penal român corespundea exigenţelor şi tendinţelor europene în materia incriminării faptelor de relaţii sexuale între peroane de acelaşi sex.

Numai că ulterior ni s-a cerut de-a dreptul abrogarea în întregime a art.200 din Codul penal, ceea ce, pe bună dreptate, a stârnit indignarea opiniei publice din ţară, în frunte cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Atrăgeam atenţia că, din punct de vedere strict juridic, o eventuală abrogare în întregime a textului incriminator ar reprezenta o aberaţie legislativă şi, totodată, un precedent periculos. Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe.

Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii. Aceasta nu înseamnă însă, în nici un caz, racordarea la legislaţia europeană şi nu reprezintă nicidecum o prioritate legislativă.

Iată motivele pentru care cred că nu era cazul să se ia în discuţie abrogarea totală a art.200 din Codul penal, ţinându-se cont că – repet – România îşi îndeplinise deja responsabilităţile asumate.

Evadare

 

 

EVADARE

 

 

Din nou miez de noapte

Cu gânduri de veghe

La ora când nimeni

Pe nimeni nu crede!

 

Doar firele vieţii

Îşi deapănă fumul

În rând cu drumeţii

Le mistuie drumul...

 

Iar luna străbate

Eterica rută

Cu raze brumate

Pustie şi mută.

 

Atuncea aş vrea

În braţe s-o strâng

Să râd lângă ea

Şi, poate, să plâng.

 

Dar viaţa nu este

Clădită din piatră

Şi-i doar o poveste

Dorinţa-mi deşartă!

 

Epigrama

Concentrată în câteva versuri, epigrama înfăţişează de obicei – în mod direct sau doar aluziv – o anumită trăsătură caracterologică sau comportamentală a unei persoane sau – mai rar – a unei categorii de persoane.

Această înfăţişare directă sau aluzivă nu este prezentată însă cu austeritate moralizatoare, ci cu umor. Ea este destinată nu să indispună, ci să amuze, nu să stârnească încruntări, ci să producă zâmbete. Concentrarea epigramei în doar câteva versuri, tehnica de ritm şi de versificaţie, mica explozie de umor pe care o cuprinde fac din ea un gen literar, o producţie a spiritului, destinată să descreţească frunţile şi să provoace o delectare intelectuală.

Epigrama, creaţie intelectuală având toate atributele şi privilegiile de care se bucură creativitatea umană, nu-şi făureşte însă substanţa din ficţiune – aşa cum se întâmplă cu alte genuri literare – ci ea se ancorează pe anumite manifestări concrete ale unor persoane identificabile. Aceste manifestări sunt înfăţişate cu umor, scoţându-se în evidenţă ridicolul, absurdul sau doar comicul lor.

Într-o concepţie exigentă s-ar putea susţine că legea nu face nici o distincţie ancorată pe modul de exprimare al afirmaţiei calomnioase. Prezentată în forma cea mai rudimentară a vorbirii curente sau în nuanţele cele mai subtile ale creaţiei literare, afirmaţia denigratoare la adresa unei anumite persoane identificabile, publicată în presă, are aceeaşi eficienţă nocivă. Ea face să se răspândească, într-un mediu larg al publicului, informaţia că acea persoană a săvârşit o anumită faptă blamabilă şi deci îşi realizează eficienţa socială negativă caracteristică calomniei.

Într-o altă opinie, înclinată să ţină seama de valoarea socială a creaţiei literare, de îmbogăţirea patrimoniului cultural al unei societăţi prin producţiile sale literare, indiferent de genul în care ele se manifestă, caracterizarea înţepăturii epigramei ar fi diferită.

În primul rând, şi-ar face loc în această opinie vechiul dicton: „Ridendo castigat mores” (râzând se îndreaptă moravurile). Efectul umorului asupra moralei publice, luat în considerare în toate vremurile, a ocazionat multiple şi valoroase manifestări literare satirice, în care au fost ridiculizate caractere, comportări, categorii de persoane şi chiar persoane bine individualizate.

Ridicolul înfăţişat sub formă literară îndeamnă nu atât la dispreţuirea celui vizat în producţia literară respectivă, cât la amuzamentul cititorului şi la reflecţia acestuia asupra unor criterii de comportare. Chiar dacă această din urmă preocupare este de o eficienţă mai problematică, totuşi amuzamentul, zâmbetul produs de gluma versificată constituie un câştig pe care oamenii l-au preţuit dintotdeauna. S-a spus: „Cea mai pierdută dintre zile este aceea în care n-ai râs”. S-ar putea adăuga că, chiar dacă nu ai râs, dar ai avut prilejul să zâmbeşti, ziua nu poate fi considerată pierdută. Iar dintre sursele ce pot aduce un zâmbet peste crisparea aspră a vieţii cotidiene se poate număra şi epigrama.

S-ar putea considera că gluma şi zâmbetul integrate în orice epigramă i-ar atribui acesteia un rol socialmente benefic, scoţând-o din câmpul aspru al faptelor cu virtualitate antisocială. Destinată să delecteze şi nu să supere, maliţiozitatea nuanţată, înţepătura îndeobşte minoră a epigramei nu s-ar putea situa în câmpul infracţional.

Trebuie să observăm că, deşi s-au publicat multe epigrame în decursul timpului, totuşi cei vizaţi au lăsat lumea să zâmbească, au zâmbit şi ei, dar nu s-au adresat justiţiei cu plângere pentru calomnie. Şi nu rareori cei vizaţi prin asemenea epigrame dure şi tăioase au fost personalităţi cu o preponderentă poziţie în viaţa socială.

Astfel, sunt cunoscute multiplele epigrame pe care Al.O. Teodoreanu (Păstorel) le-a îndreptat contra savantului Nicolae Iorga. Reproducem una dintre ele: 

Propagandistul

La Sorbona când se pune
Franţuzeşte să vorbească,
Tot franţuzu-n sine-şi spune:
Dulce-i limba românească!

Nu credem că această epigramă îl putea caracteriza pe marele savant, care era şi poliglot, dar s-ar putea ca ea să fie potrivită multor personaje din zilele noastre.

Generali, dar mulți!

Nu cu mult timp în urmă, senatorul PNȚCD Corneliu Turianu atrăgea atenția, nu fără o umbră de maliție în glas și-n priviri, că România deține pe umerii săi civili aproximativ un general la 300 de kilometri pătrați, mai exact, după calculele noastre, un general la 310 kmp. Adică, în total, 763 de bucăți. Și asta pentru că, din spumele neantului mioritic și ale epoleţilor clientelari, generalii s-au înmulțit, între ei, aparent fără motiv, cam cu 100 de suflete pe an. Ceea ce nu pare a-l impresiona prea mult pe civilul ministru al Apărării, Victor Babiuc, domnia sa declarând săptămâna trecută că nu generalii sunt prea multi în armată, nici că armata e prea puțină, ci doar că maiorii și coloneii sunt numeroși. În acest caz, soluția ar fi, evident, că o mare parte din maiori și colonei să fie făcuți generali, iar restul să intre în armată.

Generalul și particularul (c)_

Academia Cațavencu nr.22 din 06 iunie 1998

 

A se citi şi

• Fabrica de generali
• Leapşa prezidenţială
• Categoria "Gîndire cu premeditare"

Leapşa prezidențială

CATEGORIA "ILIESCU JUDECAT PENTRU-AL TREILEA MANDAT"

Corneliu Turianu (jurist): "Cel de-al treilea mandat al lui Iliescu este o leapșa. Primul mandat se scuză, al doilea se iartă, al treilea nu se pune la socoteală".

Întunericitul

Academia Cațavencu nr.32 din 14 august 1996

 

A se citi şi Categoria "Gîndire cu premeditare"

 

"Presedintele IICCMER Andrei Muraru, condamnat de Instanta pentru minciuna cu scop de dezinformare si manipulare a opiniei publice in cazul secretarului Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu"

Interviu preluat de la ziaristionline.ro

 

INTERVIU EXCLUSIV

Reporter Ziaristi Online: Domnule Profesor, Instanta a hotarat: Andrei Muraru, istoricul “Militiilor spirituale” si adjunctul informatorului Marius Oprea, ajuns sef al IICCMER, a mintit in ceea ce va priveste. Dar nu numai ca a mintit ordinar invocand asa-zisul Dvs “dosar de cadre” si o functie PCR pe care nu ati avut-o niciodata, dar dupa ce a facut-o in scris, in “Observatorul cultural”, a continuat dezinformarea si manipularea opiniei publice la postul national de televiziune, TVR, cu concursul fostei conduceri a stirilor, recte douas’dieista (adica “22”-ista) Rodica Culcer, care, din cate imi aduc aminte, nici nu v-a oferit firescul Drept la replica. Credeti ca asa au invatat-o sefii ei de pe vremea cand au introdus-o pe post de secretara la Ambasada SUA in timpul odiosului regim securist-comunist “ilegitim si ilegal”?

Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS: Nu stiu! Trebuie s-o intrebati pe dumneaei. Dar de unde stiti ca Marius Oprea a fost informator?

Rep: Pai v-am citit “Opinia separata” in cazul lui, in urma cercetarilor intreprinse de CNSAS, dar incheiate lamentabil, din cate am vazut, la “masa verde”, pe “ochi frumosi”, care mai albastri, care mai rosii…

C.T.: A, deci i-au pus si Decizia si Opinia separata pe site-ul nostru?! Ma bucur sa aud aceasta, pentru ca este o prevedere a Legii. Sunt multe asemenea cazuri, care suporta interpretari, dar Dvs stiti mai bine…

Rep: Sa ne intoarcem la cazul nostru. A fost un proces lung?

C.T.: In primul rand a fost un proces care nu trebuia sa aiba loc. Dvs, care faceti parte din acea categorie a ziaristilor care chiar urmareste un caz pana la capat, stiti evolutia cazului. Tanarul “militian spiritual” a gresit si, crestineste, este de iertat, dovada ca am si facut-o, chiar in Instanta, unde mi-am retras pretentiile financiare prin care doream sa-i dau o lectie mai usturatoare si am pretins paratului o despagubire morala simbolica. Care este mesajul: nu are el, cu tot cu slujba lui, si nici redactia care l-a publicat si nici familia Musat – despre care stiu destule in calitatea pe care o am -, bani cat sa acopere prejudiciul moral. O face insa instanta, prin condamnarea data. De neinteles nu mi se pare insa atitudinea tanarului “militian” stradal, ajuns acum “politist” cu uniforma guvernamentala; el se zbatea, saracul, in minciuna pana la gat, incercand sa ma elimine pentru a-l introduce pe fratele sau geaman si la fel de “militian” pe scaunul meu de la CNSAS, urmand ca apoi, conform programei si “planului cincinal” al “Militiei spirituale”, sa distruga CNSAS-ul din interior pentru a trece institutia noastra in subordinea IICCMER. Imaginati-va! Ce le trece unora prin cap! De neinteles este insa cum o revista ca “Observatorul cultural” publica toate minciunile pamantului. Adica cum, vine un neica-nimeni de pe strada, face acuze mizerabile la adresa unei persoane cu o istorie recunoscuta in aceasta tara, si tu le publici, fara sa verifici si fara ca sa publici apoi un articol de indreptare, cand constati ca totul este o “facatura”, cum se zice acum! Rusinos!

Rep: Dar ati solicitat un Drept la replica?

C.T.: Domnule Roncea, este o chestiune de onoare! Cand gresesti, cand calci pe cineva pe bombeu, spui scuza-ma, iarta-ma! Daramite cand ii terfelesti viata cuiva! Cum sa ma acuze pe mine ca am fost secretar PCR al Tribunalului Bucuresti fara absolut nici o dovada, insa fluturand mapa mea profesionala la TVR si invocand propriul articol din “Observatorul cultural”? Milioane de romani au asistat la o inscenare! Este datoria lor sa-si ceara iertare si sa prezinte aceste scuze, inclusiv la TVR!

Rep: Dar, totusi, cine era secretar PCR al Tribunalului?

C.T.: Domnule Roncea, ce “militieni” si “ziaristi” sunt acesti domni, ca tanarul Dan-Andrei Muraru si ai lui – sau tovarasi, pardon! – si doamne, ca reporterita Carmen Musat, daca nici macar atata lucru nu pot sa afle, singuri?!  Secretar PCR era o doamna respectabila, Lucica, sotia unui domn devenit dupa 1989 prim-adjunct in cadrul unei institutii cu acronim de trei litere. Daca-l deranjau pe domnul acesta, jar mancau!

Rep: Si, totusi, daca ei au stiut de la bun inceput ca mint, ce fluturau la televizor?

C.T.: E, aceasta e o intrebare foarte buna. Pentru ca, la Tribunal, am cerut si eu ca paratul sa prezinte “dovezile”: mapa mea profesionala pe care o agita nevricos la stirile TVR si la care – luati aminte – eu n-am avut acces niciodata. Si au adus-o. Avocatii au adus-o. Este la Dosar. Evident, nu apare mentiunea invocata de tanarul “militian” IICCMER pentru ca, normal, ea nu exista. Intrebarea este alta: de unde au ei mapa mea profesionala, care constituie secret de serviciu in cadrul Ministerului Justitiei?

Rep: De la Monica Macovei, poate. Zic si eu… Ea, ca fosta procuroare si colaboratoare a Militiei comuniste, poate s-a simtit datoare sa ofere dosare noii “Militii”, “spirituale”, ca un transfer firesc de generatie si misiune… Dincolo de gluma serioasa, Dvs ce credeti?

C.T.: Eu nu pot sa ma pronunt. E datoria organelor abilitate sa o faca. In primul rand a Ministerului Justitiei. Ia sa vada Doamna Ministru Pivniceru, mai exista aceasta mapa la Arhiva? Daca nu, e caz penal!

Rep: Dar, totusi, eu am aflat despre acest caz pe cand il cautati pe tanarul cadru IICCMER impreuna cu detectivii prin Bucuresti si pe la Palatul Victoria, in ideea ca daca tot il numise Ponta trebuia sa stie cineva si ce adresa are. Spuneati ca nu se prezinta la tribunal. De ce nu o facea?

C.T.: De frica! De rusine, poate, daca o avea asemenea sentiment. In tot cazul, pana la urma si-a trimis un fel de – cum sa-i zic? – “bodyguard” juridic. Pe notoriul procuror al lui Ceausescu, unul dintre autorii sinistrei farse judiciare care va ramane ca atare in Istoria Romaniei: generalul Voinea, daca ati auzit de el…

Rep: Ei, cum sa nu? Preferatul dlui Tismaneanu! Supranumit “Groparul” dosarelor Revolutiei si Mineriadelor, pensionarul de lux “retras” cu 185 de milioane de lei pe luna si angajat de servitorul tuturor regimurilor, fostul presedinte al Consiliului Stiintific, la IICCMER, in pofida legii. Mai e pe-acolo?

C.T.: Nu numai ca este angajat ca jurist, din cate am inteles, la IICCMER, dar Dan Voinea a mai si fost trimis sa-l reprezinte pe Andrei Muraru, pe post de avocat, in interesul sau personal. Eu am venit si m-am reprezentat singur. Cum ar fi fost sa trimit juristii CNSAS? De-asta sunt ei angajati? Evident ca nu.

Rep: Si care a fost prestatia lui?

C.T.: Lamentabila! Mai bine nu-l trimitea. Radea si Instanta de el. Am mai spus-o: are un real talent clovniciesc dar e bine sa-l tina pentru el. Domnule Roncea, eu am fost si judecator al Procesului Ceausescu, cel rejudecat de societatea civila – stiti foarte bine, impreuna cu colegii Dvs de la ZIUA – dar si judecator in functie in timpul mineriadei din 13-15 iunie. Toti fugeau de cazul acesta. Erau retinuti cu sutele, stiti, ca ati fost si Dvs printre ei. Cum ajungeau la mine, cum ii achitam. Dar ce vreau sa spun: cunosc cazurile la perfectie. Este inadmisibil ca dupa 23 si, respectiv, 22 de ani, sa fie tot “inghetate”. Si cine este unul dintre principalii “gropari” cum spuneti Dvs? Chiar acest general in rezerva. In schimb, la televizor, cu domnul acela care face pe fachirul, Mariuta, Marinica…

Rep: Maries!

C.T.: Maries, asa; la televizor te pretinzi marele investigator al “misterelor revolutiei” si mineriadelor. Si unde sunt rezultatele? Domnul acesta a fost platit – si este in continuare si inteleg ca foarte bine – din banii contribuabililor. Cetatenii Romaniei nu au tot dreptul sa se intrebe ce a facut acest domn cat a fost “stapanul dosarelor”? Bun, si presedintele Romaniei, dl Traian Basescu, il pune pe liber. Pe buna dreptate. Dupa 20 de ani de rezultate “spectaculoase” in “campul muncii”, ce sa faca? Este, asadar, revocat! Pentru nereguli grave, evidentiate de Procurorul General al Romaniei. Nu te joci! Si ce face domnul Tismaneanu? Il angajeaza la IICCMER, ca “expert”. Expert in ce? In nereguli? Expert de “gropar”? Iar succesorul il pastreaza in functie. Deci a fost bun pe vremea lui Ceausescu, apoi pe vremea lui Iliescu si Constantinescu, o perioada sub Basescu si, acum, din nou, pe timpurile lui Ponta! Cum se zice, un om bun la toate… regimurile?

Rep: Domnule Profesor, eu sunt siderat, aproape am ramas perplex: inteleg ca Voinea este la mijloc, intre Oprea si Tismaneanu, vorba lui Gelu Voican?

C.T.: Nu stiu, dar este jenant tot ce se intampla. Si nu atat pentru Institutul cu pricina, care pretinde ca “investigheaza” comunismul. Cat pentru statul roman! Luati in considerare: acest om, tanarul “militian” Muraru, condamnat pentru ca a manipulat opinia publica inventand documente ale PCR – inexistente! – acum manageriaza un Institut creat pentru investigarea comunismului. Intelegeti? Un personaj fraudulos, care a preschimbat trecutul real, gestioneaza chipurile istoria comunismului in prezent si “viitorul luminos al patriei”…

Rep: Asadar, care a fost decizia Instantei?

C.T.: Citez: “Admite in parte actiunea. Obliga paratul Dan-Andrei Muraru la plata către reclamant a sumei de un euro despagubiri morale, precum si la publicarea prezentei hotarari, integral, în doua editii consecutive a doua cotidiene nationale de larga circulatie.” Nu am cerut cheltuieli de judecata, din mila.

Rep: Dle Profesor, dati-mi voie sa va spun ca Hotararea este gresita!

C.T.: Cum asa?

Rep: Pai, pe site-ul grupari anarhiste “Militia spirituala”, de unde inteleg ca isi trage seva reclamantul Dvs condamnat pentru calomnie, troneaza si acum cererea lor de demitere a Dvs, pentru faptul mincinos ca ati fost secretar de partid. Trebuia sa il obligati sa corecteze toate aceste dezinformari declansate sau montate prin afirmatiile lui.

C.T.: In momentul in care Hotararea Instantei va fi publicata integral, si apoi adusa la cunostinta opiniei publice, toti cei care mentin aceasta calomnie in spatiul public vor fi pasibili la randul lor de pedeapsa. Si, pe viitor, cu cei care vor dovedi rea credinta, va sigur ca nu voi mai fi bland deloc.

Rep: Si, totusi, nu trebuie data o stire corecta si la TVR?

C.T.: Aceasta trebuie sa fie decizia Televiziunii publice. In mod normal, deontologic, este de datoria Redactiei Stiri a TVR sa prezinte situatia in lumina adevarului.

Rep: Domnule Profesor, va multumesc si va doresc sa nu mai fiti obligat sa va pierdeti vremea pe viitor cu astfel de denigrari parsive. Totodata  va promit ca o sa va urmaresc in continuare si activitatea publicistica, pe blogul Dvs. Va fac reclama: corneliuturianu.blogspot.com. Apropo: sunteti singurul membru al Colegiului CNSAS cu blog?

C.T.: Eh, mai e tanarul iesean Adrian Cioflanga, fost coleg de conferinte cu “militianul” nostru, care aparea si el pe o lista ca vrea desfiintarea CNSAS-ului, in care tocmai fusese numit. L-am iertat, ce sa facem?… El scrie regulat, de pe unde merge frecvent. Apoi, domnul Florian Bichir, colegul Dvs de presa, acum colegul nostru, cred ca are usile multor bloguri deschise: publica si la revista Historia, este foarte activ.

Rep: Daca imi permiteti, profit de acest interviu, cu care imi propusesem, dupa ce am vazut Hotararea Instantei, sa inchid cazul Muraru, ca sa va intreb si cum mai este atmosfera in noul Colegiu al CNSAS?

C.T.: Cordiala, cordiala. Acum a fost intregit si de dl Dinu Zamfirescu, distinsul reprezentant al exilului anticomunist, fost detinut politic, pe care cred ca il stiti…

Rep: Desigur, il respect foarte mult. A scris si dansul o carte despre Miscarea Legionara in exil, aparuta la INMER. Este una dintre temele mele de cercetare, sub supervizarea profesorului Gheorghe Buzatu. O alta priveste intelectualii sub regimul comunist. Mai am o carte a dlui Zamfirescu, cu dedicatie, din biblioteca regretatului profesor Florin Constantiniu: “Si noi am condamnat comunismul”. In fine, cum spuneati, o echipa noua la CNSAS, din care nu lipsesc tinerii. Un subiect la ordinea zilei ar fi urmatorul: este vreunul dintre ei fost sau prezent informator sau agent acoperit al vreunui serviciu secret roman sau strain?

C.T.: (rade) Dle Roncea, chiar asa, ma credeti de la CIA?! Eu lucrez in CNSAS, nu in CSAT! Insa pot sa va spun ca o discutie a fost, acum, daca avem si cativa membri mai noi, sa luam decizia comuna si sa ne punem, cum se zice, dosarele pe masa, fiecare, ca sa nu mai existe discutii.

Rep: Si le veti prezenta si opiniei publice?

C.T.: Desigur! Asa ar fi normal. Doar suntem institutie publica!

Rep: Va felicit anticipat si mai am o singura remarca, de fapt doua, legate tot de interesul public. In primul rand, la sectiunea Adeverinte CNSAS de pe site-ul Dvs, cetateanul interesat nu poate accesa decat Adeverinte din 2008 incoace, desi CNSAS functioneaza din 2000, daca nu ma insel. Ca atare, 8 ani, foarte importanti, din activitatea CNSAS, sunt inexistenti. Daca nu aveti personal suficient, voluntari din cadrul Asociatia Civic Media, din care fac parte, se ofera sa vina sa scaneze la Dvs toate Adeverintele din trecut, cu tot cu Opiniile separate. Va facem asadar, o propunere publica, in interesul cetateanului.

C.T.: E o propunere interesanta. Trebuie insa sa o formulati si in scris, in atentia Presedintelui si a tuturor membrilor Colegiului. Insa dati-mi voie sa ma interesez intai, pentru ca stiu ca se lucreaza asiduu la portalul de internet si este posibil ca acest aspect sa fie deja in lucru. Insa, aveti dreptate, e obligatoriu sa existe toate Adeverintele pe site. Nu putem sa facem discriminare, Doamne, fereste!

Rep: In al doilea si ultimul rand, dupa cum v-am spus, am observat aparitia pe site-ul CNSAS a acestor “Opinii separate”, ceea ce este categoric un act binevenit. Dar nu ar fi normal sa apara si stenogramele sedintelor CNSAS? La urma-urmei sunteti institutie publica. Daca sunt amanunte legate de datele personale ale cuiva acestea ar putea fi anonimizate, conform Legii. Insa cred ca este important sa aflam si noi – ziaristii, opinia publica, contribuabilii – cum se iau deciziile in Colegiul CNSAS. Sunt deja cazuri notorii, care puteau inclina in directii diferite. De exemplu, cazul “Felix”. Sau cazul Marius Oprea. Si altele!

C.T.: Si aceasta este o propunere interesanta, care merita analizata.

Rep: Domnule secretar al Colegiului CNSAS, va multumesc.

A consemnat: Victor Roncea / Ziaristi Online

Justiţia şi simbolul blănii de hermină



Ilie Turianu a fost judecător 40 de ani

„Corneliu Turianu, unul dintre cei mai onorabili magistraţi români în viaţă, mi-a povestit că tatăl său, Ilie Turianu, ca judecător în perioada interbelică, purta robă cu guler din blană de hermină.

El şi alţi colegi ai lui, din perioada cea mai glorioasă a României, se mândreau cu acest accesoriu vestimentar. Ştiau că hermina, un mamifer carnivor de talie mică, măcelărit şi ignorat de oameni cu excepţia lui Leonardo Da Vinci care a imortalizat-o într-un portret (realizat la sfârşitul secolului al XV-lea) al Ceciliei Gallerani, iubita lui Lodovico Sforza, duce de Milano, are un obicei. Dacă blana ei se murdăreşte, hermina face tot ce poate ea pentru a se curăţa. Dacă nu reuşeşte, îşi bagă gheruţele în gât şi se omoară. Desuetă şi anacronică, această mică amintire, legată de simbolul blănii de hermină, poate să spulbere speranţa că Justiţia din România ar mai avea resurse să o ia pe drumul cel bun. (…)”

Fragment din Editorialul EVZ.Legătura dintre hermină şi emigrare, Horia Tabacu (din 22 martie 2013)

Corneliu Turianu: Demontarea imaginii comerciale

Corneliu Turianu: Demontarea imaginii comerciale

Regretatul istoric Florin Constantiniu despre reforma sistemului electoral

Discursul reputatului istoric, regretatul academician Florin Constantiniu, participant la discuţiile purtate la masa rotundă organizată de Alianţa pentru Lege şi Ordine din România, la data de 24 mai 2000, Sala Palatului, cu privire la reforma sistemului electoral 

„Şi eu sunt emotiv şi din această cauză întotdeauna mă raportez la evenimentele din trecut. Am căpătat convingerea că o serie întreagă de fenomene care sunt considerate ca fiind specifice perioadei de tranziţie au rădăcini foarte adânci în trecutul românesc. Tocmai de aceea este foarte greu să combatem o serie de fenomene din zilele noastre dacă nu vom şti că ele sunt doar reveniri a unor fenomene de demult din societatea noastră.

La noi există – vorbesc de istorici – tendinţa de a înfăţişa într-o lumină cât mai pozitivă trecutul românesc şi de a oculta orice ar putea arunca o pată pe acesta. Noi nu avem o tradiţie democratică. La noi există această înclinare de a prezenta perioada interbelică cu mari elogieri din toate punctele de vedere. Ea a fost într-adevăr mare din punct de vedere intelectual, dar nu şi din punct de vedere politic.

Vreau să vă citesc, poate m-aţi auzit şi altădată, ce şi-a notat Gafencu în jurnalul lui personal în 1931, când prim-ministru era Nicolae Iorga şi el candida în Cadrilater: „Mai rău decât invazia barbarilor şi năvala lăcustelor sunt alegerile în România aşa cum le înţelege Administraţia română, cum le înţelege regimul român şi armata română” şi dă acolo o descriere cum erau brutalizaţi alegătorii şi cum trebuia să se falsifice rezultatul alegerilor. I-a trimis o telegramă lui Iorga şi aceasta i-a răspuns că nu poate schimba morala acestui popor.

În perioada interbelică, înainte de alegeri, avea loc între partide distribuirea locurilor în Parlament: dăm PNŢ 40 de locuri, la PNL un alt număr de locuri, în funcţie de dorinţa de a avea puterea. Şi pentru că nu a existat această tradiţie democratică, când s-a pornit la edificarea unei politici pluraliste, partidele au fost preocupate de un singur lucru: de a pune mâna pe putere, şi eu cred că din această cauză sistemul electoral nu poate să fie altul, din această cauză legea electorală permite deputaţilor practic să se sustragă controlului din partea electoratului.

Şi chiar dacă mă repet, vreau să spun că: la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” au venit nişte studenţi de la istorie pentru a face practică. Din discuţiile pe care le-am purtat cu ei, pentru că erau doritori să cunoască adevărata istorie, am constatat că mulţi dintre ei aveau puternice sentimente legionare. I-am întrebat: bine, dar voi nu aţi cunoscut bine această Gardă de Fier, de unde aveţi aceste sentimente? Ei au spus: din moment ce am văzut această democraţie – nu vedeţi ce se întâmplă în Parlament, unii nu ştiu să vorbească corect româneşte, alţii dorm! Dacă aceasta este democraţia, mai bine să fie o mână de fier care să pună mâna pe acest putregai politic! Cu alte cuvinte, dacă nu se modifică sistemul electoral, Parlamentul va fi cel mai mare duşman al democraţiei. Parlamentul este cea mai bună imagine care o dă despre democraţie. Dacă aceştia sunt aleşii poporului, iar aceasta este democraţia, încep să aibă îndoieli.

Prin urmare, eu cred că iniţiativa dumneavoastră este oportună şi salutară. Vă mărturisesc că din punct de vedere al procedeului tehnic nu pot să mă pronunţ pentru că nu am cunoştinţele necesare dacă poate asigura într-adevăr din partea electoratului un control extrem de serios asupra celor trimişi în Parlament, fiind totodată o bază puternică de a sustrage de sub această dictatură a şefilor de partid care îi scot în faţă pe deputaţi ca simpli pioni.

Fiind vorba de un an electoral, s-ar putea declanşa de acum înainte un mare curent de opinie publică prin acţiunea studenţilor. Eu mă gândesc că ei sunt viitorul ţării, de la ei trebuie aşteptată schimbarea, căci de la actuala clasă politică nu mai este nimic de aşteptat. Dacă tinerii vor porni acest curent şi societatea civilă îi va sprijini, poate că partidele vor înţelege în sfârşit că nu vor căpăta voturile dacă această mişcare se va dovedi un curent de masă şi, sub presiunea acestei mişcări, vor introduce votul uninominal.

Pe timpuri, când am făcut facultatea, studenţii trebuiau să înveţe marxism şi la lecţia despre dialectică ni se spunea că în această interdependenţă există o verigă care trage după sine tot lanţul. După mine, cred că această verigă în modificarea sistemului electoral, prin introducerea votului uninominal, va putea asigura ca în acest domeniu lucrurile să meargă până la capăt.

Vă mulţumesc.”