miercuri, 17 august 2016

Cu ce îl ajută pe cetăţean schimbarea Constituţiei?

Subliniez de la bun început că nu sunt nici pe departe un oponent al revizuirii Constituţiei. Dar, ca jurist, mi se pare normal, logic şi de bun-simţ ca o schimbare atât de importantă cum este cea a Constituţiei într-o democraţie reală să se facă în ideea rezolvării unor probleme majore – a căror revizuire ar reprezenta, cu adevărat, o îmbunătăţire a legii noastre fundamentale -, ci nu doar de dragul de a bate toba preelectrorală, că aşa dă bine pe la talk-show-uri.
Pentru schimbarea Constituţiei ar trebui să acţionăm cu toţii coerent „pedalând” pe problemele majore a căror revizuire ar reprezenta cu adevărat o îmbunătăţire a legii noastre fundamentale. De necontestat că, dacă se vrea consacrare explicită a principiului separaţiei puterilor în stat, inclusiv separarea atribuţiilor celor două Camere ale Parlamentului sau sfera de incidenţă a imunităţii parlamentare, iniţiativa legislativă nu poate fi decât salutară. Numai că, aşa cum s-a remarcat pe bună dreptate, textele constituţionale avute în vedere de unii lideri politici nu sunt cele care trebuie, în mod necesar, revizuite.
Din amalgamul schimbărilor cerute – care se întind de la redefinirea statului român, revizuirea formei de guvernământ şi până la reintroducerea pedepsei cu moartea – am selectat spre analiză unele idei mai consistente.
Şi, obligatoriu, înainte de a ne grăbi să scoatem de la naftalina retoricii tot felul de slogane populiste, ar trebui să vedem din ce cauze a ajuns Constituţia României să fie considerată o banală materie facultativă de mulţi dintre noi. Ani de-a rândul, asupra Constituţiei au operat de facto toate modificările posibile şi imposibile, prin două procedee deja celebre: ignorarea şi încălcarea flagrantă a dispoziţiilor constituţionale. Au fost adoptate de-a valma legi care călcau în picioare aceste dispoziţii, pe faţă, „la lumina zilei”, fără nici un fel de reţinere.
De pildă, despre bătaia de joc în ceea ce priveşte reglementarea „constituţională” a proprietăţii publice, putem da exemple cu duiumul. Indiscutabil, recordmena absolută de încălcare a Constituţiei României este Legea proprietăţii publice şi regimul juridic al acesteia, care generează o anormală stare de neconstituţionalitate. În Constituţie se spune cât se poate de clar că bunurile proprietate publică nu pot fi vândute sau înstrăinate, ci doar „date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate” (art.136 alin.4).
În sesizările ce le-am adresat în urmă cu mai bine de 14 ani atât Preşedintelui României, cât şi Curţii Constituţionale, atrăgeam atenţia că în cuprinsul Legii proprietăţii publice sunt precizate o sumă de bunuri ce alcătuiesc domeniul public al statului, dar care exced în mod clar sfera de cuprindere a domenialităţii publice definită de Constituţie. Iar consecinţa imediată a unei asemenea extinderi abuzive o constituia blocarea procesului de privatizare. Astfel, semnalam că privatizarea ROM-TELECOM-ului era practic imposibilă la acea dată, atâta vreme cât „spectrul de frecvenţă şi reţelele de transport şi distribuţie de telecomunicaţii” sunt menţinute în proprietatea publică a statului. Proprietate publică care, zice Constituţia, este inalienabilă, insesizabilă şi imprescriptibilă!
În această situaţie, transferul dreptului de proprietate ar fi fost cu putinţă doar în cazul centralelor telefonice aflate în proprietatea privată a statului. Dar, din păcate, printr-un hei-rupism de natură stalinistă, ROMTELECOM-ul a fost mintenaş privatizat, prin călcarea în picioare, cu bună ştiinţă, a prevederilor constituţionale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu