joi, 11 august 2016

Proprietatea publică şi regimul juridic a acesteia

Discurs parlamentar

 “Eram aproape sigur că art. 6 va isca o dispută ieşită din comun şi poate este bine să fie aşa din toate punctele de vedere.
Permiteţi-mi să încerc să vă explic de ce consider eu că acest art. 6 nu are ce căuta în această lege, de ce trebuie eliminat din această lege şi ce avem de făcut, în opinia mea.
Prin forţa unor acte de putere emise după 6 martie 1946 ca naţionalizarea, etatizarea, exproprierea, o mare parte din bunurile imobile a unor categorii de persoane au trecut în proprietatea statului. Respectivele bunuri au fost scoase din circuitul civil şi, cu excepţia terenurilor agricole, nu au putut fi dobândite pe cale judiciară nici până în zilele noastre.
Precizez, de la bun început că nu înţeleg în nici un fel să ignor situaţia juridică precară a foştilor proprietari spoliaţi care, indiscutabil, sunt îndreptăţiţi să pretindă restituirea proprietăţilor trecute în posesia statului, dar nici să trecem cu uşurinţă peste raţiunea şi spiritul legii. De aceea, mă văd obligat să fac unele precizări cu referire la controversatul art. 6 al legii aflate în discuţie.
1. Pe de o parte, cred eu, retrocedarea acestor bunuri nu se poate face nici în condiţiile de azi, decât tot prin intervenţia unor acte legislative cu aplicabilitate specială, recurgându-se în special la metoda retroactivităţii radicale a noilor legi edictate şi nu apelând la umilitoare chichiţe avocăţeşti.
Consider eronată şi totodată periculoasă prevederea potrivit căreia sunt exceptate de la restituire acele bunuri imobiliare, citez: „dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat” (alin. 1).
Altfel spus, a fost respectată legea? Dacă da, consecinţele ei le omologăm noi azi. Capătă valoarea unui titlu valabil. Potrivit acestei filosofii, prea puţin contează că statul comunist a intervenit brutal în relaţiile de proprietate distrugând aproape în totalitate proprietatea individuală, ci numai dacă a respectat sau nu aparenţa de legalitate atunci când a adoptat seria de acte normative, pentru a legitima în fapt furtul de proprietate. Iar această „legitimare”, stimaţi colegi, este, credeţi-mă, desăvârşită şi corespunde furtului calificat din Codul penal. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns această „legitimare” a raptului, comisia noastră juridică s-a grăbit să arunce colacul de salvare al unui înşelător amendament. Citez: „Nu sunt valabile titlurile obţinute pe bază de discriminare politică, economică, socială ori de presiune”.
Încercând deunăzi să justifice raţiunea acestei găselniţe ilogice – şi o cataloghez „găselniţă ilogică” pentru că una şi aceeaşi realitate este de la un alineat la altul riguros acceptată sau evaziv respinsă, ceea ce este inadmisibil – ilustrul invitat afirma ţanţoş că ea nu este decât rezultatul unei decizii politice. Cu alte cuvinte, adevărul ar depinde de numărul de voturi pe care îl impune sau nu, şi nu de valabilitatea în context logic al acestei aserţiuni.
Nu vi se pare, colega, îi spun eu domnului acela, că admiţând că actul de naţionalizare, de expropriere, ar putea fi privit ca reprezentând un titlu valabil câtă vreme excepţia, adică găselniţa Domniei voastre, nu face decât să confirme regula? Nu faceţi decât să legitimaţi cotropirea fundamentată prin violenţă fizică şi morală a dreptului de proprietate? Altfel spus, aceste reglementări specifice perioadei totalitariste, deşi în mod evident şi în întregime incompatibile cu noile principii fundamentale de organizare socială, ar fi cu putinţă ca ele să supraviețuiască?
Apoi, stimaţi colegi, nu vi se pare că prin această stratagemă, pisica este aruncată, în cele din urmă, pasată tot instanţelor judecătoreşti? Care instanţe vor fi obligate să admită că au existat titluri valabile şi titluri nevalabile! Ca să nu mai vorbesc de imposibilitatea obiectivă a succesorului persoanei spoliate, naţionalizate, expropriate, de a proba după o jumătate de secol cum că părintele său ar fi fost supus unei constrângeri fizice sau morale.
2. Pe de altă parte, repunerea foştilor proprietari în situaţia anterioară nu poate fi soluţionată în nici un caz prin introducerea textului art. 6 în cuprinsul legii privind regimul proprietăţii publice, act normativ care vizează exclusiv regimul general al proprietăţii publice, un act care nu este reparatoriu. Este o lege-cadru ce va putea fi soluţionată numai prin intervenţia unor acte legislative cu aplicabilitate specială. Reamintesc că printre legile post-decembriste cele mai importante, care afectează direct dreptul de proprietate imobiliară, se numără, când vorbim de terenuri, Legea nr. 18/1991 asupra fondului funciar şi, când vorbim de construcţii, Legea nr. 112/1995 privind locuinţele naţionalizate. În aceste legi cu caracter reparatoriu, într-adevăr, şi nu în legea în discuţie, trebuie să-şi găsească rezolvare spinoasa problemă a retrocedării bunurilor imobile, terenuri şi construcţii, trecute în proprietatea statului comunist.
Vă mai reamintesc, domnilor colegi, că Legea fondului funciar a reglementat formele de proprietate asupra terenurilor. Iată că a putut să o facă. Această lege nu s-a limitat la definirea noţiunii şi natura domeniului public (art. 4 alin. 2), ci a enumerat categoriile de terenuri care aparţin domeniului public (art. 5), precizând totodată că „pot intra în această categorie şi alte terenuri cărora, prin lege specială, li se dau astfel de destinaţii”. Dar, atenţie, dispune care anume terenuri intrate în proprietatea statului aflate la data aplicării legii în exploatarea cooperativelor urmează să se restituie adevăraţilor proprietari. Iată că Legea nr. 18 a făcut-o. Poate nu complet, dar a făcut-o!
În consecinţă, eu voi propune în final – nu ştiu în ce măsură avem şi avizul grupului parlamentar ca acest art. 6 să fie eliminat şi, eliminându-l, vom putea discuta şi poate terminăm şi cele 36 de articole ale acestei legi.”
(Monitorul Oficial nr. 136 din 1 septembrie 1998, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea Extraordinară)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu