miercuri, 10 august 2016

De unde „ţară a secuilor”?


DISCURS PARLAMENTAR
"De la bun început, ţin să fac precizarea că este vorba de o declaraţie făcută în nume personal, conform conştiinţei mele intime.
Ultima aventură europeană a domnului Gyorgy Frunda a sucombat în mod penibil, obligându-l pe domnia sa să priceapă că democraţia este mult mai mult decât afirmarea unor meschine interese, fie ele şi de grup. Nu e vorba de aprecierea mea, ci de cea a Comisiei juridice a Consiliului Europei, atunci când afirmă negru pe alb, citez: „Restricţiile din Legea învăţământului şi din Legea Administraţiei publice locale, cu privire la limba maghiară, constituie o problemă de politică internă a României, nefiind de competenţa Consiliului Europei”. Atenţie, domnule Frunda, Consiliul Europei (...) (aplauze în sală).
Nu trebuie să aplaudaţi, pentru că nu am spus eu, a spus-o chiar preşedintele Adunării Parlamentare. Am închis citatul.
Aşadar, Consiliul Europei nu este dispus să-şi implice prestigiul şi influenţa, şi acum citesc cuvânt cu cuvânt: „(...) în favoarea unui anumit partid din coaliţia guvernamentală din România, înaintea unui vot important în Parlament asupra ordonanţelor guvernamentale”. Şi domnii colegi de la U.D.M.R. ar trebui să reţină că însăşi preşedinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, doamna Lenny Fisher, a dat o înaltă apreciere asupra modului în care se asigură protecţia minorităţilor naţionale în România. Să înţeleagă că este o măsură a lucrurilor în orice şi peste care nu se poate trece sub nici un motiv. Nu fac parte dintre cei care practică naţionalismul ca demagogie electorală, în permanentă goană după voturi, dar, ca român, ţin la demnitatea realităţilor româneşti şi sunt convins că nu este îngăduit, nici nouă şi nici compatrioţilor maghiari, să sărim calul, mânaţi exclusiv de orgolii.
Am urmărit întotdeauna cu înţelegere – şi uneori chiar cu sim­patie – eforturile minorităţilor naţionale de a-şi păstra identitatea spirituală, tradiţiile, obiceiurile, considerând că, printr-o convieţu­ire civilizată, aceasta nu poate decât să îmbogăţească averea comu­nă a locuitorilor acestei ţări, dar nu pot să accept, pentru nimic în lume, pretenţia absurdă a enclavizării ori a autonomizării acestor minorităţi, în raport cu statul naţional român.
Spun aceasta, având în vedere incredibila iniţiativă a senato­rului Csapo Iosif privind autonomia aşa-zisei „Ţări a secuilor”. Mi s-ar fi părut normal ca această iniţiativă să fi fost respinsă din capul locului de către chiar colegii maghiari din Senat.
Din păcate, domnul Frunda se menţine într-o condamnabilă ambiguitate. Domnia sa ne spune că iniţiativa domnului Csapo nu figurează pe ordinea de zi a apropiatului Congres U.D.M.R. şi că, deci, nu avem motiv de îngrijorare. Dar, în acelaşi timp, afirmă că ea va fi discutată de juriştii U.D.M.R.-ului. Ce au de discutat juriştii U.D.M.R.-ului, domnule Frunda? Nu se ştie că acest aberant proiect încalcă grosolan spiritul şi litera Tratatului de bază dintre România şi Ungaria şi, implicit, Recomandarea 1201 a Consiliului Europei, acte prin care este suprimată din faşă orice tentativă de autonomizare pe baze etnice?
Aş ruga din partea mea U.D.M.R.-ul – fiind o declaraţie în nume propriu – ca prin aceste acţiuni să nu întărâte spiritele în promovarea unei asemenea idei de-a dreptul antieuropene. Fireşte, dacă doreşte să se afirme ca partid european, altminteri, nimeni nu ar putea să-i împiedice să se descalifice. Şi, păstrându-ne în limitele europene ale înţelegerii, colegii U.D.M.R.-işti ar trebui să mediteze asupra faptului că ţări ca Franţa sau Belgia refuză să-şi pună semnătura pe convenţiile privind limbile minoritare. În Franţa, există, prin chiar constituţia acestei ţări, o singură limbă oficială, franceza. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul nostru. Nici unui cetăţean al acestei ţări nu-i este îngăduit să ignore sau să schilodească limba ţării, româna. Împrejurarea că fac parte dintr-o coaliţie guvernamentală, alături de U.D.M.R. nu mă poată împiedica să rostesc aceste grave adevăruri. Sunt perfect conştient de neliniştea pe care le-o provoacă românilor transilvăneni, şi nu numai, tot felul de declaraţii iresponsabile.
Şi, cu toate acestea, mărturisesc că într-un fel îi sunt recunoscător colegului Gyorgy Frunda. De n-ar fi fost această din urmă gafă monumentală – la Consiliul Europei – cred că ordonanţele de urgenţă ar fi trecut fără prea multe probleme. Gravelor obiceiuri ale textelor iniţiale li s-ar fi găsit justificări peste justificări, ba că P.N.Ţ.C.D. va pune la punct pe rebelul Pruteanu, ba că textele nu au fost bine înţelese sau că sunt netraduse şi alte multe asemenea, ca să nu folosesc un cuvânt deja uzat – „împăciuiri”. Şi toate acestea de dragul menţinerii coaliţiei guvernamentale. Aşa, lucrurile au intrat pe făgaşul firesc, acela al discutării cu toată atenţia şi responsabilitatea a celor două acte normative, colegii din U.D.M.R. fiind acum nevoiţi să-şi amintească zilnic de înalta apreciere pe care o dă Consiliul Europei felului în care s-a asigurat protecţia minorităţilor naţionale la noi. Şi din toată povestea asta trebuie să mai reţină că înaltul for al democraţiei europene nu este un bau-bau, ci o instituţie cu respect de sine, deasupra oricăror manevre politicianiste. Şi, în fine, că Tratatul de bază încheiat cu Ungaria, se cere a fi riguros respectat şi de U.D.M.R."
(Monitorul Oficial nr. 167 din 8 octombrie 1997, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu