luni, 29 august 2016

Cui revine răspunderea civilă pentru calomnie prin presă

În general, răspunderea civilă revine persoanei prin fapta căreia s-a cauzat paguba. Dar dreptul civil cunoaşte şi instituţia răspunderii civile alăturate şi subsidiare, derivată din anumite raporturi ce se leagă între autorul faptei dăunătoare şi un terţ care, deşi lipsit de orice participare materială la săvârşirea faptei, este ţinut totuşi să răspundă pentru daunele produse, alături de persoana care le-a produs.
Dintre aceste raporturi, determinante în stabilirea răspunderii solidare şi subsidiare, ne vom opri numai la raporturile derivate din calitatea de prepus a celui ce a săvârşit fapta. Raporturile acestea dintre comitent şi prepus implică o răspundere solidară, dar subsidiară, a comitentului pentru fapta prepusului, răspundere derivată dintr-o prezumată culpă in vigilando sau in eligendo.
În ce priveşte problema cine anume este comitentul căruia îi revine răspunderea civilă alături de autorul calomniei prin presă, rezolvarea ei ne este oferită în mod amănunţit de art.30 alin.8 din Constituţia României.
Iată cuprinsul acestui text: „Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
În materie de calomnie prin presă, autor este desigur cel căruia îi aparţin afirmaţiile considerate calomnioase.
Acesta poate fi unul dintre ziariştii ce fac parte din personalul angajat al ziarului sau un colaborator extern, tot ziarist, care fără să facă parte din personalul ziarului, publică fie cu regularitate, fie doar din când în când producţii proprii – articole, reportaje, cronici etc. – în ziarul respectiv. Într-o asemenea situaţie raportul de la comitent la prepus este clar, neîndoielnic, şi răspunderea comitentului va funcţiona.
Mai delicată este situaţia în care un extraneu organului respectiv de mass-media dă glas unor afirmaţii calomnioase, pe care proprietarul, editorul, organizatorul, nu o putea nici prevedea, nici împiedica. Astfel, dacă într-o emisiune de televiziune transmisă direct, fără pregătire prealabilă, se cer păreri ale unor oameni politici sau ale unor specialişti în materie ce constituie obiectul emisiunii şi dacă în exprimarea acestor păreri unul dintre participanţi emite afirmaţii cu caracter calomnios la adresa unei persoane, ceea ce îi atrage răspunderea civilă şi obligarea la daune morale, este îndoielnic dacă la aceste despăgubiri va putea fi obligat solidar şi proprietarul sau directorul postului de televiziune respectiv.
Emisiunile „în direct” la radio şi televiziune poartă în ele riscul ca participanţii să se lase purtaţi de sentimente şi resentimente cărora să le dea glas, fără un control cumpănit. În acest fel se pot depăşi graniţele licitului în exprimare, depăşire care însă din punct de vedere delictual civil nu le poate fi imputată decât celor ce au făcut afirmaţiile, neexistând în asemenea caz un comitent căruia să-i revină o răspundere civilă subsidiară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu