În
general, răspunderea civilă revine persoanei prin fapta căreia s-a cauzat
paguba. Dar dreptul civil cunoaşte şi instituţia răspunderii civile alăturate
şi subsidiare, derivată din anumite raporturi ce se leagă între autorul faptei
dăunătoare şi un terţ care, deşi lipsit de orice participare materială la
săvârşirea faptei, este ţinut totuşi să răspundă pentru daunele produse,
alături de persoana care le-a produs.
Dintre aceste raporturi, determinante în stabilirea
răspunderii solidare şi subsidiare, ne vom opri numai la raporturile derivate
din calitatea de prepus a celui ce a săvârşit fapta. Raporturile acestea dintre
comitent şi prepus implică o răspundere solidară, dar subsidiară,
a comitentului pentru fapta prepusului, răspundere derivată dintr-o prezumată
culpă in vigilando sau in eligendo.
În ce priveşte problema cine anume este comitentul
căruia îi revine răspunderea civilă alături de autorul calomniei prin presă,
rezolvarea ei ne este oferită în mod amănunţit de art.30 alin.8 din Constituţia
României.
Iată cuprinsul acestui text: „Răspunderea civilă
pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine
editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării
artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau
de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
În materie de calomnie prin presă, autor este desigur
cel căruia îi aparţin afirmaţiile considerate calomnioase.
Acesta poate fi unul dintre ziariştii ce fac parte din
personalul angajat al ziarului sau un colaborator extern, tot ziarist, care
fără să facă parte din personalul ziarului, publică fie cu regularitate, fie
doar din când în când producţii proprii – articole, reportaje, cronici etc. –
în ziarul respectiv. Într-o asemenea situaţie raportul de la comitent la prepus
este clar, neîndoielnic, şi răspunderea comitentului va funcţiona.
Mai delicată este situaţia în care un extraneu
organului respectiv de mass-media dă glas unor afirmaţii calomnioase, pe care
proprietarul, editorul, organizatorul, nu o putea nici prevedea, nici
împiedica. Astfel, dacă într-o emisiune de televiziune transmisă direct, fără
pregătire prealabilă, se cer păreri ale unor oameni politici sau ale unor
specialişti în materie ce constituie obiectul emisiunii şi dacă în exprimarea
acestor păreri unul dintre participanţi emite afirmaţii cu caracter calomnios
la adresa unei persoane, ceea ce îi atrage răspunderea civilă şi obligarea la
daune morale, este îndoielnic dacă la aceste despăgubiri va putea fi obligat
solidar şi proprietarul sau directorul postului de televiziune respectiv.
Emisiunile „în direct” la radio şi televiziune poartă
în ele riscul ca participanţii să se lase purtaţi de sentimente şi resentimente
cărora să le dea glas, fără un control cumpănit. În acest fel se pot depăşi
graniţele licitului în exprimare, depăşire care însă din punct de vedere
delictual civil nu le poate fi imputată decât celor ce au făcut afirmaţiile,
neexistând în asemenea caz un comitent căruia să-i revină o răspundere civilă
subsidiară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu