vineri, 12 august 2016

O nouă tentativă de oficializare a limbii maghiare


Deşi, conform Constituţiei României, „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase” (art. 6), se pare că unii dintre conaţionalii noştri nu împărtăşesc principiile generale ale Constituţiei adoptată în 2003 prin referendum naţional, potrivit cărora: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” (art. 1); „În România, limba oficială este limba română” (art.13).
Astfel, la sfârşitul lunii octombrie 2013, Camera Deputaţilor a adoptat tacit o propunere legislativă iniţiată de către doi deputaţi UDMR-işti, Mate Andras Levente şi Marton Arpad, prin care se instituie obligativitatea ca instanţele de judecată din România să angajeze cunoscători ai limbii maghiare în zonele în care aceştia au o pondere de peste 20% din totalul populaţiei. Totodată, proiectul de lege prevede faptul că vor putea fi introduse cereri şi alte înscrisuri şi în limba minorităţii maghiare, traducerea acestora cazând în sarcina statului.
Propunerea a fost avizată negativ de Guvern, dar şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Aceasta pentru că, în condiţiile actuale, justiţiabilii au posibilitatea să se exprime în faţa unui tribunal în limba maternă prin intermediul unui interpret.
Potrivit formei adoptate de Camera Deputaţilor, judecătorii şi procurorii care au susţinut un examen de cunoaştere a unei limbi minoritare pot solicita cu precădere numirea la judecătoriile în raza cărora minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. De asemenea, candidaţii declaraţi admişi la examenul de cunoaştere a unei limbi minoritare au o prioritate în alegerea posturilor de la judecătoriile în a căror rază teritorială minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. Mai mult, vor putea fi adresate cereri şi alte înscrisuri şi în limba minorităţii maghiare, costurile ocazionate căzând în sarcina statului, instanţele fiind obligate să angajeze magistraţi şi personal auxiliar „într-un număr suficient” pentru a garanta funcţionarea instanțelor.
Propunerea legislativă adoptată tacit de Camera Deputaţilor prin care se doreşte impunerea limbii maghiare ca limbă oficială de stat în justiţia din România a primit în cursul lunii noiembrie 2013 trei avize negative din partea Comisiilor Senatului.
În sprijinul adoptării de către Senat a proiectului de lege în discuţie se susţine că prin alinierea legislaţiei interne la prevederile art. 9 privind Justiţia din Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (Strasbourg, 5.11.1992), România va face un pas suplimentar în integrarea etnicilor maghiari. Ca urmare, se mai susţine, facilitând exercitarea acestui drept pentru etnicii maghiari din Transilvania, România ar combate „în mod inteligent” mişcările separaţioniste, alimentate de radicalii maghiari, aliniindu-se totodată unei practici generale în toate marile democraţii ale lumii.
Reamintesc aici că, potrivit prevederilor art.9 privind Justiţia, statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Chartei, s-au angajat: în cadrul procedurilor penale  să garanteze acuzatului dreptul de a se exprima în limba sa regională sau minoritară”; „să prevadă ca cererile şi probele scrise sau orale să nu fie considerate ca inadmisibile numai pe motivul că nu sunt formulate într-o limbă regională sau minoritară”; „să administreze în aceste limbi regionale sau minoritare, la cerere, actele în legătură cu procedurile judiciare, dacă este este necesar prin recurgerea la intrepreţi şi traduceri care să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei intereresaţi”, iar în cadrul procedurilor civile „să permită, ca atunci când o parte la un litigiu trebuie să compară personal în faţa unui tribunal, aceasta să se exprime în limba sa regională sau minoritară, fără ca prin aceasta să se expună la cheltuieli suplimentare” şi/sau „să permită administrarea de documente şi probe în limbile regionale sau minoritare, dacă este necesar prin recurgerea la interpreţi şi traduceri”.
Abstracţie chiar făcând de faptul că România a dat curs pe deplin prevederilor art. 9 din Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, în condiţiile actuale, justiţiabilii minoritari maghiari au posibilitatea să se exprime în faţa unui tribunal în limba maternă prin recurgerea la interpreţi şi traduceri, fără ca aceste prevederi să fie considerate de către judecător ca împiedicând buna administrare a justiţiei, îngăduiţi-mi să vă reproduc cuvânt cu cuvânt argumentele prezentate de marele bărbat de stat, liberalul Ionel Brătianu, consemnate în lucrarea „Activitatea corpurilor legiuitoare şi a Guvernului de la ianuarie 1922 şi până la 27 martie 1926”, publicată în Bucureşti, Editura Cartea Românească în 1926, pagina 70, citez:
„Statul român are dreptul să ceară tuturor cetăţenilor săi să cunoască limba statului. Este în interesul tuturor locuitorilor acestei ţări să cunoască limba oficială, căci numai astfel se pot închega legăturile sufleteşti între toţi locuitorii unei ţări care trebuie să aibă aceleaşi interese generale şi aceleaşi năzuinţe. Neînvăţând limba statului, naţionalităţile se pun într-o stare de inferioritate, copiii lor care au aceleaşi drepturi ca ale românilor de baştină nu vor putea merge cu folos mai departe, în învăţământul secundar sau superior, şi nici concura cu elevii români. Statul are obligativitatea morală de a le înlesni învăţarea limbii oficiale. Impunând limba română nu înseamnă că se loveşte în limba maternă sau că nu se recunoaşte însemnătatea limbii în educaţia copiilor..”.
De menţionat că toate aceste prevederi figurează şi în Acordul politic între Alianţa Electorală Uniunea Social Democrată şi Uniunea Democrată Maghiară din România, semnat la 3 martie 2014, la Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu