Alegerile se apropie vertiginos. Unii mai speră că
ele vor fi corecte. Alţii dau ca şi sigură o viitoare fraudă.
Nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece. România nu
este statul de drept despre care vorbeşte Constituţia. Supremaţia legii nu a
reuşit, precum se ştie, să depăşească stadiul demagogiei. Dominante sunt
abuzul, nesocotirea, încălcarea sau deformarea normelor de drept în funcţie de
interesele guvernanţilor.
Este clar că în ultimul timp guvernanţii au făcut
o adevărată obsesie pentru modificarea Legii electorale. La fel cum un magician
aflat într-o formă de zile mari îşi uimeşte asistenţa scoţând dintr-un joben
tot felul de iepuraşi, batiste şi alte minunăţii, aşa îi lasă guvernanţii pe
români cu gura căscată, anunţând non-stop noi şi noi amendamente electorale. În
primul caz, singurul scop este distracţia spectatorilor. În ceea ce priveşte
trucurile Puterii, se urmăreşte crearea unei „bulibăşeli” totale pe seama
alegerilor, iar tactica lansării de „ţinte” false care să atragă oprobriul
opiniei publice este una cât se poate de familiară guvernanţilor, convinşi că,
în cele din urmă, opozanţii vor obosi să tot critice. Sau, cel puţin, populaţia
se va plictisi de toate aceste alarme false.
Printr-o veritabilă „inginerie constituţională” în
2012 s-a obţinut trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului,
demiterea Avocatului Poporului, restrângerea atribuţiilor Curţii
Constituţionale, schimbarea nestatutară a preşedinţilor Camerelor, şi toate
acestea – cum altfel! – prin bombardarea legislativului cu o puzderie de
ordonanţe de urgenţă în domenii rezervate legilor organice.
În fine, Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi a Senatului – astfel cum a fost modificată prin Legea nr.76/2012
şi OUG nr.46/2012 – stabileşte cadrul juridic general pentru organizarea şi
desfăşurarea alegerii Camerei deputaţilor şi a Senatului. Cum ne desparte
puţină vreme de alegerile parlamentare, cred că este util ca cetăţenii noştri
să ia cunoştinţă de „datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral”
şi care urmau a se aplica – atenţie! – începând cu alegerile parlamentare din 2012
(art.24 alin.1 coroborat art.73 alin.1 din lege). Ulterior însă, Guvernul se
orientează rapid şi, prin OUG nr.46 din 1 septembrie 2012 privind modificarea
Legii nr.35/2008 – modificată şi completată prin actele normative emise până la
30 mai 2012 – modifică art.73 alin.1 după cum urmează: „Prevederile prezentului
titlu referitoare la Registrul electoral naţional se aplică începând cu 1 ianuarie
2013”.
Este limpede că prin această „modificare a
modificărilor” Legii nr.35/2008 Guvernul nu a avut de gând să asigure baza de
date centralizată în Registrul electoral naţional în vederea asigurării
cadrului de legalitate în care urma să se desfăşoare procesul electoral din
15.11.2016.
Aşadar, există o perspectivă de legalitate… la
anu’ şi după mulţi ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu