Conţinutul ofertei electorale

fragment din interviul acordat Top Business nr.6/2000

(a consemnat Constantin Dumitru) 

Top Business: Dle senator, pentru început am vrea să schiţaţi o radiografie a contextului politic actual în perioada preelectorală, din perspectiva realizării unor oferte politice pentru mileniul trei. Cum credeţi că e pregătită clasa politică să participe la alegeri? Dar electoratul român poate opta, dacă nu corect, cel puţin mai profitabil şi performant?

‑ Corneliu Turianu: Eu cred că, la început de mileniu trei, s‑a făcut tot ce e posibil ca electoratul român să fie şi mai mult băgat în ceaţă. Astăzi se mai vorbeşte de vreo 20‑30 de partide ale căror doctrine nu se mai cunosc pentru că politicienii, indiferent de poziţia lor pe eşicherul politic, nu prea cunosc principiile care guvernează formaţiunea politică din care face parte. Se ştie, în mare, că partidele de stânga, social democrate, vizează latura socială, că partidele liberale încurajează capitalismul, numai că, din punctul meu de vedere, liberalismul, aşa cum arată el în România, nu prea are succes deoarece e creat pentru bogaţi. Nu poţi să faci liberalism cu oameni care mor de frig şi foame. Liberalismul se referă la o clasă socială cel puţin mijlocie, la mici industriaşi care deţin o stare materială bună ce le permite să facă o politică liberală. Creştin democraţia este o altă orientare, înţeleasă prost de actualii lideri ai P.N.Ţ.C.D. Nu e suficient să te axezi numai pe probleme de retrocedare a pământurilor, lege care şi aşa a suferit numeroase propuneri şi arogări la dreptul de autor. În fond, legile reprezintă o operă colectivă, deoarece sunt iniţiate de unii, dar lucrăm toţi la îmbunătăţirea lor. De exemplu, la Legea 18 a fondului funciar, care era un simulacru de lege, am propus modificări la un număr de 48 de articole, iniţiativă pentru care am fost sfătuit să trimit materialul la Camera Deputaţilor. Acolo, unii domni deputaţi au fost intrigaţi de propunerea mea, dar surpriză, modificările au apărut în forma propusă de mine în Monitorul Oficial. Deci, trebuia schimbat doar autorul propunerilor. Este un lucru meschin pe care nu‑l voi înţelege niciodată. Mai mult, mi s‑a sugerat ca orice iniţiativă legislativă să fie semnată şi de colegii de grup şi, iar surpriză, la vot era susţinută de toate celelalte grupuri parlamentare minus ţărăniştii, adică mai puţin de colegii de partid. Nici acum nu îmi explic obstrucţia acestor termite politicianiste.

T.B.: În mileniul trei, clasa politică e pregătită să pună competenţa deasupra orgoliilor şi a interesului partizan?

C.T.: Trebuie să se accepte mai întâi ideea votului de persoană. Indiferent că este uninominal sau o combinaţie de vot uninominal cu vot pe listă.

T.B.: Credeţi că votul uninominal ar putea să tempereze reacţiile de orgoliu tocmai pentru faptul că acest vot ar constitui o grilă, o sită care ar cerne astfel oamenii, adică ar fi promovate persoanele competente care nu au nevoie de orgoliu?

C.T.: Da, s‑ar schimba criteriul folosit astăzi, acela de a te include în lista de partid, cu cel de competenţă. Avem sute de mii de oameni competenţi care ar face faţă cu brio oricărei structuri parlamentare. Dar, din păcate, mulţi dintre ei sunt scârbiţi de evoluţia politică, alţii nu îndrăznesc să se implice, iar partidele îşi pierd creativitatea prin constituirea unor BCCC‑uri unde se concentrează toată gândirea unui partid.

T.B.: Dacă politicul nu are o oarecare coerenţă, nici economicul nu poate fi controlat şi echilibrat. Credeţi că această realitate impune şi managementului politic o schimbare de atitudine?

C.T.: În viaţa social‑economică, bătălia e între performanţă şi contraperformanţă, între succese şi eşecuri; în plan politic bătălia se duce între competenţă şi incompetenţă. În condiţiile în care România a acces la structurile europene, iar Uniunea Europeană nu mai lasă lucrurile chiar de capul lor şi, aşa cum constatăm cu toţii, există un control, o monitorizare pe care noi înşine am cerut‑o, până la urmă, acestor foruri. Problema este că nu ai cum să funcţionezi în aceste structuri europene cu gândirea anilor ’60. Dacă se crede că politicul nu are nici o influenţă asupra economicului, atunci trebuie să se meargă pe ideea constituirii unor guverne de tehnocraţi şi să se renunţe la clamarea unor principii de dreapta, stânga sau de centru.

T.B.: Electoratul însuşi este pregătit să primească o nouă ofertă politică sau va fi încântat, ca mai deunăzi, de vorbe frumoase şi promisiuni deşarte?

C.T.: În primul rând, clasa politică ar trebui să‑şi schimbe manierele sau să‑şi reducă rolul social în favoarea tehnocraţilor. Dar eu cred că electoratul este singurul în măsură să selecteze acel colectiv pe criterii de competenţă, pentru că acum ştie să sancţioneze toate eşecurile politice. De asemenea, sunt convins că anul acesta nu se va merge pe votul uninominal, dar partidul care‑şi va promova pe liste oameni cu o imagine discutabilă şi care activează acum pe scena politică, cu siguranţă este un partid mort, fără şanse. Nu mai contează că e istoric sau că are în componenţă 15 milioane de oameni. Electoratul nu mai e cel pe care‑l ştiam şi va promova votul uninominal în mod inedit, alegând nu doar semne electorale ci şi conţinutul listelor.

T.B.: România ar trebui să traverseze reforma economică şi socială spre capitalism. Acest program este unul naţional general, poate fi însuşit de orice partid care succede la guvernare? Există o anumită spaimă într‑un segment al electoratului că dacă vin ceilalţi strică tot ce au început predecesorii săi. Este posibilă o coerenţă politică, dincolo de promisiunile electorale?

C.T.: Coerenţa politică trebuie să existe obligatoriu. Nu poţi să accezi la ceva dacă nu urmezi anumite obiective care interesează întreaga Europă. Deci, dincolo de culoarea politică a partidelor care preiau puterea, programele de interes naţional necesită în mod imperios continuitate. Am asistat la o bătălie de principii, a unei opţiuni politice şi nu e vorba numai de cea europeană ci de cea lăuntrică. În mare parte, se poate accepta ideea că atât clasa politică, pe de o parte, cât şi electoratul au înţeles că avem un anumit drum de parcurs, dar au reuşit să înţeleagă acest lucru numai cei care s‑au desprins de interese mărunte, meschine, de zi cu zi.

T.B.: Care credeţi că ar trebui să fie rolul societăţii civile, tocmai pentru că atât clarificările din interiorul clasei politice cât şi necesarele schimbări de mentalitate ale electoratului, ale întregii societăţi, presupun o adevărată muncă de educaţie, de informare?

C.T.: Până şi în domeniul societăţii civile s‑a făcut o împărţire de către clasa politică. Unii consideră că reprezintă un segment al societăţii civile, alţii altul. Au politizat până şi electoratul. Este inadmisibil.

T.B.: Într‑o societate matură, coerentă, democratică, oamenii competenţi care nu fac politică, mai exact, care nu devin miniştri sau senatori, intervin în cadrul sistemului societăţii civile prin fundaţii, asociaţii culturale, deci creează o atitudine cu efecte electorale, pentru că ei sunt cei care formează opinia publică.

C.T.: De exemplu, Alianţa pentru Lege şi Ordine este o asociaţie a societăţii civile şi care şi‑a propus să facă nu operă justiţiară sau să joace rolul procurorului sau judecătorului, ci pur şi simplu să strângă idei pentru a crea iniţiative legislative interesante pentru segmente mari de oameni.

T.B.: Cum apreciaţi construirea unui feed‑back, respectiv cum poate fi promovată o idee astfel încât oamenii să ştie dacă sunt sau nu păcăliţi? Şi nu din patru în patru ani, ci în fiecare zi?

C.T.: Asistăm acum la câteva paradoxuri. Cele câteva priorităţi economice care tacit sunt acceptate de toate forţele politice au nevoie de un suport social şi, implicit, de o afirmare clară în oferta electorală. Am în vedere performanţa în industrie, tehnologizarea adevărată, refacerea agriculturii pe criterii moderne, în plan cultural să reformăm învăţământul, în plan politic să facem reformă în Justiţie. La aceste obiective trebuie să se implice puternic şi societatea civilă, iar factorii politici trebuie să ţină cont şi să promoveze astfel de idei. Nu trebuie să se numească Legea Popescu sau Ionescu ci, mai degrabă, persoanele respective să vină cu sugestii din electorat dacă vor să câştige alegerile şi să se ţină de ele. Problemele mari ale electoratului vor avea susţinere necondiţionată cu siguranţă. Iniţiativele care vin la Senat trebuie să capete forma juridică, o înfăţişare care să satisfacă interesele celor interesaţi.