Soarta candidaturilor independente

Un punct cheie al viitoarei reforme electorale îl reprezintă eliminarea anumitor „îngrădiri” inexplicabile la care sunt supuşi candidaţii independenţi.

Astfel, reamintim prevederile art.28 pct.10 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor si a Senatului: „… Nu sunt permise candidaturi independente pentru partide politice, alianţe politice sau electorale”, precum şi prevederile art. 30 din aceeaşi lege: „Candidaţii independenţi trebuie să fie susţinuţi de minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din colegiul uninominal în care candidează, dar nu mai puţin de 2000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4000 de alegători pentru Senat” (alin.1); „Candidaţii independenţi pentru circumscripţia electorală a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării trebuie să fie susţinuţi de minimum 4% din alegătorii cu domiciliul stabilit în unul dintre statele ce fac parte din colegiul uninominal pentru  care candidează, dar nu mai puţin de 2000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4000 de alegători pentru Senat” (alin.2).

Necesitatea listei de susţinători ni se pare absolut normală pentru a se evita astfel o „inflaţie” de candidaţi. Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte interdicţia alcătuirii de liste de candidaţi independenţi, chiar şi în condiţiile în care fiecare candidat independent vine cu propria listă legală de susţinători.

Este vorba, cel puţin în viziunea noastră, de o vădită inegalitate. Pe de altă parte, potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.35/2008: „Cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile prezentului titlu”. Iar potrivit art.11 lit.f din aceeaşi lege, „în circumscripţia electorală specială pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara graniţelor României – circumscripţie electorală constituită separat – se vor forma patru colegii uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi două colegii uninominale pentru alegerea Senatului. Arondarea geografică a celor patru colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi a celor două colegii uninominale pentru Senat va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, conform hotărârii unei comisii parlamentare speciale constituite pe baza proporţionalităţii reprezentării parlamentare, în termen de maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu”. Cum respectivul titlu al legii a intrat în vigoare începând cu 30 mai 2012, ar însemna că până la aceasta dată Guvernul să fi stabilit deja arondarea geografică a celor şase colegii uninominale constituite pe baza normei de reprezentare.

Nu-mi explic însă cum un candidat independent pentru circumscripţia electorală specială a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării ar putea fi susţinut „de minimum 4% din alegătorii cu domiciliul stabilit în unul dintre statele ce fac parte din colegiul uninominal pentru  care candidează, dar nu mai puţin de 2000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4000 de alegători pentru Senat”. 

După cum se ştie, problema candidaturilor independente pe liste de partid a fost una „cu cântec”.

Propunerea pe care o supun atenţiei dumneavoastră ne readuce în situaţia alegerilor din 1990 când, să ne aducem aminte, a fost permisă candidatura independenţilor în condiţii foarte apropiate. Spun foarte apropiate pentru că atunci independenţilor li se permitea să figureze şi pe liste de partid. Că, prin însăşi situarea lor, la coada listelor, independenţii au rămas „neobservaţi” este cu totul altceva. Electoratul românesc a avut deci posibilitatea să experimenteze, într-o formulă uşor diferită de cea propusă de noi, virtuţile scrutinului direct. După cum a avut ocazia să le experimenteze şi la alegerile primarilor. Poate jura cineva cu mâna pe inimă că scrutinul direct adus la alegerea celor mai valoroşi „gospodari” ai oraşelor? Câţi dintre aceşti aleşi, prin vot direct, au înţeles să-şi facă datoria, câţi dintre ei se simt răspunzători în faţa propriului electorat şi prin ce anume se traduce această responsabilitate? Întrebaţi, rogu-vă, câţi dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de prestaţia primarului lor general? Iată deci că rezultatele votului direct sunt de multe ori, dacă nu dubioase, cel puţin îndoielnice.

În lumina celor arătate mai sus, aş fi, eventual, dispus să ader la ideea permiterii candidaturilor independente pe liste de partid, dar cu un amendament drastic. Participarea independenţilor să fie posibilă numai pe liste de partid şi nicidecum individual. Participarea lor individuală nu ar face decât să sporească şi mai mult confuzia şi precaritatea exerciţiului democratic. În urmă cu o jumătate de secol, comentând prezenţa „independenţilor” în alegeri P.P. Negulescu socotea că aceştia mai mult încurcă viaţa politică: „Într-un parlament, un individ izolat ştie că nu poate nimic, iar un grup neînsemnat ştie că nu poate decât prea puţin; ca atare, le lipseşte şi sentimentul răspunderii. Dacă lucrurile merg rău, vina este a „altora”. Fără frâul salutar al sentimentului răspunderii, activitatea omenească, mai ales în domeniul politicii, alunecă prea uşor pe panta intereselor şi pasiunilor personale, iar scuza ieftină, a prea-marii mărginiri a puterilor, la indivizii izolaţi sau la grupările neînsemnate, rămâne totdeauna la îndemână. Dimpotrivă, un partid puternic organizat şi capabil să dea în parlament o majoritate compactă şi disciplinată este răspunzător de tot ce face. El, partidul, nu poate invoca nici o scuză dacă lucrurile merg rău”. Prin ce metode s-ar putea stabili răspunderea independentului ajuns în Parlament? În opinia mea, astfel de metode nu există! Acesta este şi motivul pentru care, repet, independenţii pot fi acceptaţi doar pe liste de partid.

Acceptarea candidaţilor aşa-zişi independenţi pe listele de partid este de luat în seamă pentru că ea îi oferă alegătorului putinţa de a-şi exprima preferinţele pentru un anume candidat de pe listele de partid, indiferent de ordinea înşiruirii numelor pe listă. Această posibilitate va obliga, fără îndoială, partidele să trateze cu mai multă seriozitate selecţia candidaţilor, fiind în interesul lor atragerea valorilor autentice chiar şi din afara partidelor.