luni, 9 mai 2016

Dacă justiţie nu e, injustiţie e!


În anii de după Revoluţie, eram încredinţaţi că Justiţia va deveni un instrument de bază pentru întărirea democraţiei, pentru promovarea valorilor democratice şi pentru sprijinirea reformei. Toate aceste idei generoase cu referire la justiţie au făcut chiar obiectul unei proclamaţii în care se stipula în mod clar necesitatea separării puterilor în stat. De aici, cu toţii am tras concluzia că din acel moment justiţia îşi va căpăta locul ce i se cuvine în sistemul puterilor statului. Mai exact, că acea separaţie a puterilor în stat va deveni o realitate şi nu numai un principiu formal.
În momentul de faţă, prin stat de drept înţelegem înainte de toate un stat în care justiţia este suverană şi este mai presus de orice. Spre surprinderea mea, am văzut că deşi toată lumea tinde către un stat de drept, justiţiei i se rezervă un rol minor şi nici măcar nu este tratată ca putere în stat.
Se apreciază de către unii că justiţia nu este o unitate productivă. Eu sunt de altă părere. Justiţia produce ordine socială. Fără acest produs, în societate nu ar mai exista nimic!
În toate discursurile se face mult caz pe ideea de justiţie, dar în fapt nu i se acordă locul cuvenit. Parafrazându-l pe Marin Preda „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, aş zice: „Dacă justiţie nu e, injustiţie e”, ceea ce, de necontestat, este cu mult mai grav decât „nimic nu e”. Cât de importantă este justiţia poate fi sintetizat într-o frază: Justiţia este de neconceput fără drept, dreptul fără dreptate şi dreptatea fără adevăr!
Desigur, asistăm la un impas vizibil în care se află Justiţia şi eu cred că s-a urmărit în mod deliberat să se ajungă la acest impas. Probabil sunt forţe oculte care au „încurajat” corupţia în ţara noastră. Într-un stat de drept, cu o justiţie puternică, fenomenul corupţiei, formele la care a ajuns, până în cele mai înalte sfere ale puterii, nu ar fi existat.
Se spune că puterea corupe. Când vorbim despre corupţie, ne gândim la putere. Cine oare să fie vinovat de această stare de corupţie generalizată? Numai puterea? În momentul de faţă, o parte a fostei puteri se află în opoziţie. Şi să nu uităm că aici se pune problema celor care s-au infiltrat ca membri ai consiliilor de administraţie şi ai AGA, care în mod deliberat au adus întreprinderile în stare de faliment – aceştia provin atât de la putere, cât şi de la opoziţie. Tot ceea ce a relevat presa, indiferent de zona din care provin, respectivele cazuri sunt riguros adevărate. Corupţia nu are culoare politică! Aşa stând lucrurile, dacă dreptatea fără culoare politică s-ar aplica la corupţia fără culoare politică, n-ar mai exista niciun fel de problemă.
Dar cât de importanţi au fost şi sunt judecătorii o spunea regretatul Octavian Paler: „Evident, nu este uşor să îndrepţi o şiră a spinării care s-a obişnuit să stea încovoiată. Avem, zilnic, dovezi în privinţa aceasta. Cu atât mai demn de respect sunt magistraţii care s-au decis să nu mai fie instrumente ale nimănui, ci doar ale onoarei de a fi împărţitori ai dreptăţii. Ei răscumpără, printr-un orgoliu regăsit, umilinţa de a fi văzut, atâţia ani, justiţia transformată în servitoare a puterii. Dar să coborâm puţin ştacheta. Să nu vorbim despre demnitate. Să vorbim despre egoism. Regimul comunist s-a priceput bine să se folosească de geloziile, resentimentele şi invidiile dintre membri unei colectivităţi pentru a organiza îngenuncherea tuturor… Mai este nevoie, oare, să ne convingem că laşităţile încurajează răul să devină mai rău? Că oricine se gudură în jurul Puterii o ajută să devină arogantă, trebuind, apoi, să se gudure şi mai tare? Iar mai târziu înseamnă, uneori, prea târziu („Alţii despre mine” – Octavian Paler). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu