Frauda electorală şi supravegherea alegerilor

Supravegherea alegerilor este o treabă profesionistă în democraţiile avansate. Există specialişti, experţi, tehnicieni profesionalizaţi, neutri din punct de vedere politic, care sunt organizaţi în asociaţii de supraveghere a alegerilor. În România, suntem departe de orice profesionalism şi de orice fel de neutralitate în acest domeniu. În cele ce urmează vom încerca să atragem atenţia asupra dimensiunilor reale ale unei supravegheri corecte a alegerilor.

Supravegherea alegerilor are trei componente:

Prima este organizarea alegerilor, adică decuparea circumscripţiilor electorale, numirea comisiilor, acordarea bugetului etc. Organizarea alegerilor – şi locale şi generale – în România nu este supravegheată de nimeni. Parlamentul nu are drept de supraveghere a organizării, ci doar de legiferare asupra anumitor elemente, dar asta nu este suficient. Singurele instituţii care au autoritate în acest domeniu sunt Guvernul şi administraţia publică locală, care execută ceea ce îi spune Guvernul.

În al doilea rând, trebuie supravegheate procesul de vot şi campania electorală. Toată lumea monitorizează presa în campania electorală, pierzând şi timp şi bani. Nu ai de ce să monitorizezi la campania electorală, pentru că 80% din campaniile locale şi generale în România nu se petrec pe media. Acele organizaţii care monitorizează campaniile de pe media fac o greşeală enormă. Crezând că dacă televiziunea este principala sursă de informaţii, atunci televiziune trebuie supravegheată. De fapt, ceea ce trebuie supravegheat este campania în sine.

Al treilea lucru care trebuie supravegheat este felul în care se calculează rezultatele. Cum nimeni în ţara noastră nu are autoritate asupra acestui lucru în afara Guvernului, ai fi înclinat să crezi că nu poate fi controlat. Greşit! Chiar dacă s-ar rata faza de organizare – sau tocmai de aceea – trebuie ca partidele şi electorii să se implice mai mult în celelalte componente ale alegerilor. În felul acesta frauda va fi, dacă nu eliminată, măcar diminuată. Este necesar ca de la fiecare secţie de votare să se ia o copie după procesul-verbal, în momentul în care se anunţă rezultatul şi fiecare partid, la sediul propriu, să facă adunarea la nivelul întregii ţări. Cu ce valoare juridică şi cu rezultate practice se va solda aceasta, în ipoteza în care ar rezulta neconcordanţe între rezultatul de partid şi cel de la BEC, sigur că se poate comenta şi, probabil, nu se va comenta într-un mod foarte favorabil partidelor. Dar – atenţie! –frauda nu se face la întocmirea procesului-verbal, ci acolo unde se predă…

Numărătoarea este ultimul moment al alegerilor. Stalin spunea că nu contează cum se votează, contează cine numără voturile. Cei care organizează alegerile cunosc foarte bine această recomandare a lui Stalin şi, probabil, acţionează în consecinţă.

Din păcate, trebuie să tragem concluzia că între cunoaşterea teoretică a acestor lucruri şi practica electorală ca atare este o distanţă ca de la cer la pământ. Pe scara imaginară a acestei distanţe pot avea loc orice fel de fraude!